AcasăPoliticaChiar e nevoie de „civilul” Ciucă?

Chiar e nevoie de „civilul” Ciucă?

Insistența cu care numele premierului interimar a fost vehiculat spune multe. Spune, în primul rând, despre interese care, cum treci de Nădlac, capătă o altă față. Spune despre pintenii înfipți în puterea la care nu se poate renunța. Și mai spune și despre teama lui Iohannis că i se poate trage preșul de sub picioare și că urmează vremuri tulburi, cu nemulțumiți ce vor fi tot mai greu de controlat. Dincolo de toate, însă, cel mai mult spune despre incapacitatea lui Klaus Iohannis de a guverna. Asta pentru că, în realitate, Iohannis guvernează, nicidecum partidul lui Ludovic Orban. Și-a asumat rolul de președinte jucător, dar, după cum stau lucrurile, nu este greu ca jocul să se întoarcă împotriva lui.

Altă mascaradă același regizor

Efectul lui „dragi români” și al atacului sufocant asupra PSD s-a văzut. Iohannis a reușit să enerveze electoratul de-o asemenea manieră încât să i se arate disprețul. Votul de la parlamentare nu a fost atât unul de construcție politică, ci unul prin care i s-a arătat cât contează el în ochii românilor. A fost un vot de sancționare a lui ca cetățean arogant, ca președinte îngâmfat și ca lider politic necioplit.

Nici Iohannis nu credea că va fi înfrânt

Situația de acum, cu propunerea PNL avându-l cap de listă pe Nicolae Ciucă premier, nu este una de excepție. Zic Nicolae Ciucă pentru că, la ora redactării articolului, Klaus Iohannis încă nu se hotărâse ce îi place. Nu este exclus să fi știut de la început pe cine vrea la Palatul Victoria, dar și-a făcut mendrele pentru a crește tensiunea și pentru a arăta celor care încă îl mai cred, cât se zbate și cum luptă pentru a conduce România. O conduce către ce? Nu este o situație de excepție pentru că toți am văzut care este spectacolul unor asemenea momente, și am văzut și ce piesă este în derulare pe scenă.

De aici se va da tonul răutăților

După numirea lui Sorin Grindeanu ca premier am asistat la vodevilul cu Liviu Dragnea, care mima neutralitatea, dar, în realitate, îi trasa ordine lui Grindeanu ce să zică, ce să facă și cum să gândească. Dacă Ciucă va ajunge prim-ministru, credeți că regia va fi alta? Nu am niciun motiv să cred așa ceva, mai ales că, nu cu mult înainte de 6 decembrie, Iohannis a declarat că nu îi va mai lăsa pe liberali de capul lor, să facă ce vor ei. Nimeni nu știa, atunci, la ce se referă, cu atât mai mult cu cât nici Iohannis nu se aștepta la o asemenea înfrângere.

Nu interimar, ci cu drepturi depline

Ciucă a fost preferința interimatului din partea președintelui. Și, ca printr-o minune, liberalii l-au pus și ei cap de listă în propunerile trimise. Ce coincidență! Ce nimereală! Doar buna creștere te oprește să strigi „huo, cu mânăriile voastre!” E clar că locul lui era hărăzit, se aștepta doar momentul. La insistențele unora și altora, de aici și de dincolo de granițe, Nicolae Ciucă și- a dezbrăcat haina militară și a intrat în Guvernul Orban.

Cioloș va vrea să fie el premierul Să te ții tăvăleală prin tranșeele politicii

Occidentul a mârâit un pic, mai mult pentru impresie artistică, apoi a lăsat lucrurile în coadă de pește.  Acum, Emmanuel Macron și Angela Merkel își exprimă îngrijorarea că un militar, și nu unul oarecare, a fost numit premier interimar. Dacă ar fi vorba doar de un interimat scurt, poate că nu ar fi fost nimic grav. Dar nemulțumirea celor doi arată că știu mai mult decât poate Iohannis să vorbească. Și, în egală măsură, mai mult decât vor liberalii să arate.  Altfel spus, Nicolae Ciucă va fi premierul cu drepturi depline al României.

Miroase a răzmeriță?

La Cotroceni, circul va continua nestingherit. Se știe deja că liberalii vor 50 la sută dintre ministere. Președintele, separat, vrea și el oamenii lui. Iohannis are nevoie, așadar, de o mână forte care să-i păzească „avuția” născută din noul guvern. În mod cert, dintre cei care vor popula Palatul Victoria, jumătate sunt tot din vechea gardă.

Cât va mai dura până o vom vedea pe străzi

Lor li se vor adăuga „marii experți” ai USR PLUS și cei desemnați de UDMR. Degeaba o fi Ciucă mână de fier, cum se zvonește, dacă amatorismul și impostura rămân aceleași. N-aș vrea să se simtă vexat generalul Ciucă, ale cărui reflexe dobândite la primirea onorului sunt mai puternice decât gesturile civile, dar ce va conduce atât de talentat și de intransigent? Sau simte că, în curând, pe străzi, va începe să miroasă a praf de pușcă?

author avatar
Valentin Boeru
2.720 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger