Cauta

Cererea in cazul lui Oprea, trimisa Comisiei Juridice

Solicitarea DNA in cazul Oprea a plecat de la Biroul permanent al Senatului catre Comisia Juridica (CJ).

Odata ce s-au intrunit, miercuri in jurul pranzului, intr-o sedinta convocata in baza unei proceduri de urgenta, avand in vedere ca inca e vacanta parlamentara, reprezentantii Biroului Permanent al Senatului au luat la cunostinta continutul solicitarii inaintate de Parchetul General, ca urmare a cererii formulate de DNA, in privinta lui Gabriel Oprea, au aprobat-o, iar apoi au bifat urmatorul pas de urmat, conform procedurii. Mai precis au trimis cererea Comisiei Juridice, fapt confirmat de catre presedintele Senatului. „Biroul a aprobat aceasta solicitare, am trimis-o la Comisia Juridica pentru analiza si intocmirea avizului”, a precizat Calin Popescu Tariceanu.

Calin Popescu Tariceanu

Cat priveste data la care urmeaza sa se si dea un aviz in privinta cererii DNa care il vizeaza pe fostul ministru de Interne si, totodata, fost vicepremier pentru securitate nationala, presedintele Camerei Superioare a Parlamentului nu s-a pronuntat, reamintind, insa, faptul ca marti de va reuni Comisia Juridica (CJ).

Ceea ce se stie este faptul ca, dupa ce CJ va da avizul- unul consultativ, va urma votul in plen, moment in care senatorii vor avea un ultim cuvant de spus in privinta cererii formulate, luni, de DNA, pe numele lui Oprea, in cazul a doua acuzatii de abuz in serviciu.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version