Ce vrea America de la China?

Greu de răspuns. Joe Biden susținea recent că Statele Unite caută „concurență, nu conflict” cu China. Dar, în ciuda tuturor discursurilor și conferințelor de presă, politicienii americani nu au răspuns direct la o întrebare esențială: care este rezultatul pe care îl caută în această competiție?

Absența unei viziuni convingătoare pentru strategia Statelor Unite în relația cu China este periculoasă, notează Foreign Affairs. În primul rând, dacă poporul american nu cunoaște scopul strategiei țării sale, va fi mai puțin probabil să sprijine politica americană sau să facă sacrificii în slujba acesteia.

În al doilea rând, încadrarea competiției în termeni existențiali împinge Statele Unite să urmărească politici care urmăresc prăbușirea Chinei, ascunzând în același timp pericolul și auto-distrugerea pe care le-ar invita o astfel de strategie.

Absența unui obiectiv clar riscă, de asemenea, să risipească cel mai mare avantaj al Statelor Unite într-o concurență pe termen lung cu China: coeziunea rețelei sale globale de aliați și parteneri.

Guvernele aliniate cu Washingtonul se vor proteja atunci când nu cunosc destinația dorită a strategiei americane. Nu vor dori să fie prinse într-o confruntare cu China doar pentru a vedea că America își schimbă brusc cursul și își lasă aliații expuși la represaliile Beijingului.

Pentru a depăși această limitare, Biden trebuie să stabilească un obiectiv privind China care să se bucure de un sprijin intern durabil și să fie compatibil cu prioritățile partenerilor străini, permițându-le acestora să anticipeze direcția politicii americane și logica care o ghidează.

Washingtonul ar trebui să urmărească menținerea unui sistem internațional funcțional care să sprijine securitatea și prosperitatea SUA – și care să includă China, mai degrabă decât să o izoleze.

Dacă, în cele din urmă, China refuză să rămână în sistem și, în schimb, își investește resursele în mobilizarea unui bloc anti-occidental care să se opună sistemului, Statele Unite vor dori ca restul lumii să considere Beijingul drept vinovatul pentru fragmentarea sistemului.

Cu toate imperfecțiunile sale, sistemul internațional existent a contribuit la prevenirea conflictelor între marile puteri și a permis milioanelor de oameni din întreaga lume să iasă din sărăcie în deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă China decide să distrugă această ordine, ar trebui să plătească un preț pe măsură.

Nu există niciun motiv de speranță că dezvoltarea economică viitoare va exercita presiuni asupra Chinei pentru o reformă politică spre democrație. Această abordare consideră China așa cum este: un actor agresiv, represiv și selectiv revizionist pe scena mondială.

Dar America ar putea profita de dorința Chinei de a fi recunoscută ca o putere majoră care merită să aibă un cuvânt de spus în afacerile globale dacă investește în păstrarea și adaptarea sistemului existent.

Liderii americani care au dezvoltat un sistem internațional din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial nu au fost mânați de bunăvoință; au fost ghidați de o urmărire agresivă a intereselor naționale. Dar geopolitica este schimbătoare.

Mai degrabă decât să se bazeze pe experimentele politice din trecut în materie de protecționism și politică industrială, factorii de decizie americani au nevoie de modalități inovatoare de a face ca sistemul global actual să servească mai bine interesele SUA, să răspundă preocupărilor partenerilor americani și să stimuleze China să rămână la bord.