Cauta

Ce spune ministrul Transporturilor despre o eventuala remaniere

Desi admite ca, avand in vedere ca institutia pe care o conduce, din noiembrie anul trecut, insumeaza, in fapt, cam 4-5 ministere, e greu de imaginat ca nu pot aparea si reprosuri, actualul sef de la Transporturi nu pare sa dea crezare zvonurilor privind posibile schimbari in actuala formula guvernamentala.

Ce spune ministrul Transporturilor despre o eventuala remaniere - Ziarul National
Dan Costescu, ministrul Transporturilor

Prezent, in cursul acestei zile la Parlament, unde a stat de vorba cu alesii neamului din cadrul Comisiilor de Transporturi sin Senat si Camera Deputatilor, Dan Costescu a fost intrebat daca se simte vizat de o eventuala remaniere, avand in vedere ca in spatiul public s-a speculat recent faptul ca, dupa Sarbatorile Pascale, premierul Ciolos ar urmat sa inceapa o evaluare a ministrilor Cabinetului sau.

Costescu a explicat ca seful Guverului face periodic astfel de aprecieri in privinta activitatii reprezentantilor Executivului, lasand sa se inteleaga ca nu are emotii in aceasta privinta. “In general, domnul prim-ministru evalueaza periodic ministrii (…) e o activitate pe care dansul o face continuu. (…) A fost, probabil, (…) o discutie de presa”, a precizat ministrul Transporturilor.

Mai mult, seful MT a explicat ca dat de inteles ca pana acum nu a avut nicio discutie cu seful Guvernului pe aceasta chestiune. “E un minister in care e imposibil sa nu ai ceva de reprosat, sunt 4 sau 5 ministere intr-unul (…) pana acum nu am avut nicio discutie de natura celei de care sugerati si nici nu cred ca o sa am in urmatoarea perioada”, a conchis Costescu.

foto: gov.ro

Ultimele stiri

  • Comunicat de presa Finalizarea proiectului „Digitalizarea ROMAUDIT SRL”
  • Apărarea cu inteligența artificială. Investiții și startup-uri ”unicorn”
  • România, pusă să finanțeze fondul de despăgubiri pentru Ucraina
  • Trump, omul petrolului. Dominația energetică americană
  • UPDATE. Breaking News: Guvernul bulgar demisionează în urma protestelor de amploare – VIDEO
  • ANPC, controale la marile magazine din București! S-au găsit produse expirate și diferenţe între preţul de la raft şi cel de la casă/Cât au fost amenzile – FOTO
  • Noua eră a securității spațiale în Europa
  • Trotinetarii latră pe stradă, iar pe români vor să-i lase în stradă
  • VIDEO. Război total, cu acuzații interne la Curtea de Apel București, după documentarul Recorder. „Suntem terorizați” / Ținta este „de a crea haos controlat”
  • Cele mai recente vești de la meteorologi: vortexul polar ar putea lovi România înainte de Crăciun! Se anunță schimbări ale vremii
  • Exit mobile version