AcasăPoliticaCe spune Ludovic Orban după recentul anunț venit de la Grupul Renault...

Ce spune Ludovic Orban după recentul anunț venit de la Grupul Renault (VIDEO)

După ce s-a aflat public faptul că Grupul Renault a anunțat un plan vizând realizarea unor economii de peste 2 miliarde de euro, în decurs de trei ani, și că se are în vedere inclusiv suspendarea proiectelor de creştere capacitară planificate în Maroc şi România, precum și reducerea mai multor mii de posturi, la nivel mondial, unde Grupul este prezent, șeful Guvernului a avut o primă reacție pe acest subiect.

”În toate discuțiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie la nivelul managementului companiei din România privitor la restrângerea unor activități sau la intenția de a face concedieri. Sigur, totul depinde de piață, de comenzile existente. (…) În România grupul Renault are o activitate extrem de profitabilă, benefică și este o activitate care, din punctul nostru de vedere, trebuie să continue. (…) Convingerea mea e că problemele care au existat ale grupului Renault nu sunt provocate de activitatea din România, pentru că activitatea din România este o activitate extrem de profitabilă, o activitate bine organizată și care avantajează grupul Renault în ansambul său”, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri, aflat în județul Mureș, întrebat fiind despre intenția Grupului Renault de a concedia 15.000 de angajați la nivel mondial și dacă a discutat cu responsabilii producătorului auto.

author avatar
Andrei Coman
324 afisari

1 COMENTARIU

  1. Ți-ai văzut-o??..ce te întrebă le tine francezi Cand va închide fabrica,?.. n-ați fost în stare 30 să faceți autostrada Pitești Sibiu..era prinsă în protocolul cu ei.. întrebați-l pe Băsescu… oricum peste doi ani închideau fabrica..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!

Cireşele de import, desigur, arată delicios pe tarabă, dar pofticioşii doar le privesc deocamdată, din cauza preţului.Vestea bună este că în două săptămâni vor...

Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO

Teribilism al unor tineri, în Baia Mare. Imaginile filmate în plină stradă, cu „aventura” care s-a vrut a fi fost distractivă, dar care ar...
proger