Cauta

Ce spune Elena Udrea despre decizia in privinta interceptarilor

“Nu cred ca o hotarare a CCR este ceva care sa tulbure atat de tare societatea si tara incat sa ne ingrijoram ca nu vom gasi mijloace legale, constitutionale si democratice, de a face in continuare ascultari ca proba in dosare penale”, a punctat Elena Udrea, in aceasta dimineata, la plecarea de la sectia bucuresteana de politie la care se prezinta periodic, in conformitate cu prevederile controlului judiciar.

Fostul ministru si, totodata, fostul lider al PMP a lasat, astfel, sa se inteleaga ca se numara printre cei care considera ca decizia Curtii Constitutionale, in privinta interceptarilor, este una corecta.

In sprijinul crezului sau, Elena Udrea a dus ca argument faptul ca insasi Revolutia din ’89 a fost infaptuita pentru a scapa de ascultari. Mai exact, „tocmai ca sa nu mai fim ascultati de Securitate si de a trai cu frica faptului ca se stie si ce discutam in casa, in familie.

„Eu n-am interceptari, mie mi-e este egal”, a adaugat deputatul. Desi a explicat, asadar, ca in dosarul sau nu sunt astfel de probe, si ca ar „exista decat denunturi mincinoase”, Udrea a punctat ca „serviciul secret nu este organ de cercetare penala, nu ar trebui sa faca aceste ascultari”.

Va reamintim ca precizarile au fost facute pe marginea motivarii venite, recent, din directia Curtii Constitutionale, dupa decizia luata in 16 februarie, conform careia SRI-ul nu mai poate face interceptari in dosare, pentru ca, din cate a hotarat forul mentionat, nu este organ de cercetare penala.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version