Cauta

Ce spune Dan Sova despre ipoteza de a demisiona din Senat

Social-democratul care s-a aflat, anul trecut,  la sefia ministerului Transporturilor, a avut un raspuns scurt si care nu a lasat loc interpretari la intrebarea daca are in gand sa demisioneze din Senat.

Ce spune Dan Sova despre ipoteza de a demisiona din Senat - Ziarul NationalParlamentarul social-democrat pentru care procurorii DNA au cerut, saptamana trecuta, incuviintarea retinerii si arestarii preventive – solicitare ce va fi supusa, cel mai probabil, dezbaterii si votului Plenului Senatului in cursul zilei de miercuri – nu planuieste sa renunte la statutul de senator. Drept urmare, cand a fost intrebat, luni la amiaza, daca s-a gandit la varianta de a demisiona din cadrul Camerei Parlamentului pe listele careia figureaza ca ales, Sova a raspuns: “nu!”. Fostul ministru a precizat, insa, ca tot ce va avea de spus in aceasta chestiune va transmite in plenul Senatului.

Va amintim ca alesii au dreptul sa isi expuna un punct de vedere, inainte ca deputatii ori senatorii sa supuna la vot, in plen, o solicitare cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare, procedura necesara anchetarii alesilor, care, se stie, beneficiaza de acest drept, conform Constitutiei.

Pe 18 martie, solicitarea DNA in cazul lui Sova privind incuviintarea retinerii si a arestarii preventive a primit aviz favorabil din partea senatorilor juristi.Procurorii anticoruptie il acuza pe Sova de complicitate la abuz in serviciu, intr-un dosar in care se ancheteaza posibile fapte de coruptie la complexele energetice Turceni si Rovinari.

Ultimele stiri

  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Cât câștigă un angajat la deszăpezire în 2026. Sporurile sunt semnificative
  • Laporta explică gestul lui Mbappe după El Clasico » „A fost o reacție de moment”
  • 15.000 de militari, țepuiți de stat. MApN riscă să fie executat silit
  • De ce ”Sell America” răsună pe piețele financiare
  • Timișoara, blocată sub nămeți, din cauza managerului userist, plătit cu 35.000 de lei pe lună. S-a deszăpezit doar pe Facebook!
  • Exit mobile version