Cauta

Ce șanse mai sunt să fie organizate alegeri, în 2025, pentru Primăria Capitalei. Bolojan a anunțat condiția – VIDEO

Vor fi organizate alegeri pentru PMB în 2025?Ce zice Bolojan

sursa foto: Facebook/PNL

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară, că dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, nu mai pot fi organizate alegeri în Bucureşti în acest an, pentru Primăria Capitalei. În coaliție nu există un acord pe acest subiect – a mai spus șeful Guvernului și al PNL.

De altfel, premierul e de părere că aceste alegeri ar trebui organizate cât mai curând.

„Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, datorită termenului de 35 de zile, practic nu mai pot fi organizate anul acesta alegeri în Bucureşti.

Adoptarea aceasta ţine de o decizie, e adevărat, a Guvernului, dar astăzi nu avem un acord în coaliţie pentru organizarea în această toamnă a alegerilor. Şi atunci, sigur, eu personal cred că, cu cât se organizează mai repede alegerile, cu atât este mai bine pentru Bucureşti, pentru că, chiar dacă domnul viceprimar, actualul primar interimar, Bujduveanu, văd că lucrează în aceste zile şi face tot ce poate ca să ducă lucrurile înainte, gândiţi-vă că un primar care are toată legitimitatea, are un vot în spate, are o altă forţă, o altă autoritate, are o altă perspectivă decât un interimar.

Asta e valabil peste tot și cred că ar fi un lucru bun pentru administrarea Capitalei în următorii ani. Dacă nu vom ajunge la o concluzie, foarte probabil se va amâna convocarea alegerilor în Bucureşti. Aceasta este realitatea”, a declarat premierul, joi seară, 9 octombrie, la postul B1TV.

Bolojan: „Sper ca săptămâna viitoare să luăm o decizie într-o formă sau alta”

Ilie Bolojan a mai spus că speră că săptămâna viitoare coaliţia va lua o decizie privind alegerile pentru Primăria Capitalei.

„În coaliţie lucrurile au o anumită dinamică. Nu e uşor să menţii coerenţa şi solidaritatea unei coaliţii de patru partide, fiecare cu istoria lui complicată, cu viziunea lui, cu atenţia lui la electorat, la ceea ce a spus în ultima perioadă. Şi atunci asta ar fi, să spunem, o tensiune suplimentară.

Trebuie bine analizat şi sper ca săptămâna viitoare să luăm o decizie într-o formă sau alta şi cetăţenii Capitalei vor şti despre ce este vorba”- a concluzionat Bolojan.

De câteva luni, Primăria București este condusă interimar de către Stelian Bujduveanu (PNL). Totul, după ce Nicușor Dan a părăsit, în luna mai, fotoliul de la PMB pentru cel de la Cotroceni, ca urmare a preluării mandatului de președinte al României.

Ultimele stiri

  • Psihologi la standarde europene, pe costuri personale: avertisment din interiorul sistemului
  • Avionul prezidențial, între mit și realitate
  • Șase tendințe alimentare care vor defini bucătăria în 2026
  • Scumpirile din 2026 afectează și prețurile înmormântărilor. Cum cât s-au majorat taxele din cimitire și la capelă
  • Militar american, găsit fără suflare într-un apartament din Otopeni. A fost deschis un dosar de moarte suspectă
  • Cât a ajuns să coste, în 2026, un loc de parcare în București. Șoferii sunt suprataxați pentru al doilea sau al treilea loc
  • Părinții pot sta acasă cu copiii, dacă școlile sunt închise din cauza vremii. Care sunt condițiile
  • Blue Monday 2026. Când pică „cea mai deprimantă zi a anului” / Cum o gestionezi
  • Atenție la fraude! Românii, vizați cu facturi fictive după majorarea taxelor / Ce să faci să nu pici în plasa escrocilor
  • Horoscop 10 ianuarie. O zi a introspecției! Caută clarificări
  • Exit mobile version