După destrămarea Uniunii Sovietice, în1991, Ucraina a moștenit al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume. Cu toate acestea, a decis să renunțe la armele sale nucleare. A semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară în 1994, obținând ulterior asigurări economice și de securitate din partea marilor puteri.
Prin urmare,Statele Unite, Rusia și Regatul Unit, în cadrul Memorandumului de la Budapesta, au dat de înțeles că integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei nu vor fi afectate.
În prezent, Rusia încalcă în mod clar acest memorandum, iar dilema este că asigurările, spre deosebire de garanții, nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic și nu obligă marile puteri să intervină militar în numele Ucrainei.
S-a vehiculat ideea că invazia rusă ar fi putut fi prevenită dacă Ucraina nu ar fi renunțat niciodată la armele nucleare sovietice, deoarece atunci, descurajarea nucleară, care presupune amenințarea cu distrugerea reciprocă, ar fi împiedicat atacul. Așa să fie? Părerile sunt împărțite.
Există o presupunere larg răspândită conform căreia descurajarea asociată cu armele nucleare oferă automat o garanție împotriva unui atac. Exemplele istorice nu susțin această afirmație. Au existat cazuri în care descurajarea nucleară a împiedicat escaladarea crizelor până la războaie adevărate, dar conflicte și războaie limitate au avut loc în continuare. De exemplu, India și Pakistan sunt puteri nucleare, dar s-au angajat în război.
Rusia ar fi putut totuși să invadeze Ucraina, indiferent dacă ar fi avut sau nu arme nucleare. A perceput amenințarea de a avea un bloc adversar major, sub forma NATO, chiar în apropierea granițelor sale – și extinderea acestui bloc spre est ca un pericol la adresa intereselor vitale.
Invazia nu este o scuză, dar Occidentul – incredibil de naiv – nu și-a dat seama că imperialismul rus nu folosește decât politica tancului. Încă din 1993, analiștii de la Foreign Affairs și The Economist susțineau că Ucraina trebuia să-și mențină arsenalul nuclear, deoarece în caz contrar un război cu Rusia era inevitabil!
Important de reținut, armele nucleare pe care le dețineau ucrainenii nu au fost niciodată cu adevărat ale lor. Codurile de lansare și comanda celor 176 de rachete balistice intercontinentale și 1.240 de focoase nucleare au rămas la Moscova. Astfel, eficacitatea descurajării este foarte îndoielnică atunci când chiar și caracterul practic al armelor este îndoielnic.
Unii consideră că Ucraina avea mai mult de câștigat decât de pierdut dacă renunța la armele sale nucleare. Noua țară independentă trecea printr-o criză politică și financiară.
De asemenea, din punct de vedere politic, SUA, ca să nu mai vorbim de Rusia, nu ar fi dorit ca un stat să încerce să preia controlul asupra unui arsenal nuclear sovietic. Ucraina l-a folosit ca monedă de schimb pentru a-și îmbunătăți relațiile cu comunitatea internațională.
Posibil, Ucraina – care avea capacitatea de a produce arme nucleare după căderea URSS, uraniu bogat în plutoniu, expertiză tehnică și științifică – a sperat că renunțarea la arsenalul nuclear reprezintă o garanție pentru sprijinul Occidentului.
Ironia istoriei este că denuclearizarea unei țări nu a împiedicat un război cu o țară invadatoare vecină. Poate că “operațiunea specială” tocmai de asta a fost plănuită.