Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia marți funcția de secretar general al NATO, însă liderul celei mai puternice alianțe militare din lume nu are prea multă putere de decizie pentru a schimba situația în mod major.
Citat de AFP, Ian Lesser de la German Marshall Fund, un think-tank din Bruxelles, spune că la NATO, „totul, absolut totul, de la cel mai banal lucru la cel mai strategic, este decis prin consens”. „Posibilitatea secretarilor generali de a face schimbări fundamentale în ceea ce face NATO este, prin urmare, evident foarte limitată”.
„Secgenul”, cum este cunoscut la Bruxelles, lucrează «în culise» pentru a aduce decizii, care trebuie apoi aprobate de cele 32 de țări membre.
„În calitate de secretar general al NATO, ai puterea de a stabili agenda, ești cel care prezidează Consiliul Atlanticului de Nord”, a explicat Jamie Shea, fost purtător de cuvânt al Alianței și cercetător la Chatam House. ”Dar nu ești singurul care decide dacă se va intra în război și cu atât mai puțin cel care va apăsa butonul nuclear. Numai statele membre, și în special Statele Unite, au această putere.”
Dar șeful NATO nu este lipsit de influență. Fostul secretar general Lord Robertson a jucat un rol important în declanșarea articolului 5 după atacurile din 11 septembrie 2001, subliniază Lesser.
Articolul 5 obligă toți membrii să vină în ajutorul unei țări NATO în cazul unui atac. A fost declanșat simbolic în favoarea Statelor Unite pentru prima și singura dată în istoria Alianței.
Management diferit de Stoltenberg?
Personalitatea noului secretar general va juca, de asemenea, rolul său, iar Mark Rutte, după zece ani de mandat ai fostului premier norvegian Jens Stoltenberg, este așteptat cu nerăbdare.
Stoltenberg a propus și a obținut un angajament din partea aliaților de a furniza Ucrainei un minim de 40 de miliarde de euro pe an, iar NATO ar trebui să se implice pe deplin în livrarea de ajutor militar occidental. Probabil că Rutte va menține această strategie.
„Într-o situație geopolitică atât de dificilă, menținerea continuității și a aceleiași direcții în politica externă și de securitate este foarte importantă”, afirmă un diplomat NATO, vorbind sub rezerva anonimatului.
Cu toate acestea, pe coridoarele uriașei clădiri a NATO din Bruxelles, se așteaptă ca înlocuitorul lui Stoltenberg să aibă un nou stil de management, „puțin mai incluziv”, după un deceniu de administrație „norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit unui alt diplomat al NATO.
Cea mai importantă sarcină
Mark Rutte ar putea fi dornic să discute despre coordonarea dintre NATO și Uniunea Europeană, într-un moment în care blocul comunitar se implică din ce în ce mai mult în probleme de securitate. Acest subiect este în suspensie din cauza divergențelor dintre Turcia, membră a NATO, dar nu și a UE, și Grecia cu privire la problema cipriotă.
Iar dacă Donald Trump se întoarce la Casa Albă, aliații europeni contează mai ales pe abilitățile de negociator ale lui Rutte pentru a menține unitatea Alianței.
Jens Stoltenberg a refuzat public să îi dea vreun sfat, însă a rezumat într-o singură formulă ceea ce se așteaptă cel mai mult de la un șef NATO: „cea mai importantă sarcină a sa va fi, bineînțeles, să mențină împreună toți cei 32 de aliați”.