Cauta

Ce pune la cale Xi Jinping? China cumpără ferme lângă bazele militare americane!

Achiziționarea de către China a mai multor terenuri agricole în SUA a început să stârnească tot mai multe îngrijorări cu privire la securitatea națională. Ultima tranzacție ordonată de Xi Jinping vizează achiziționarea unei ferme în Dakota de Nord, chiar lângă baza Forțelor Aeriene Grand Forks ale aviației americane. Mulți se întreabă ce urmărește liderul de la Beijing, care în ultima perioadă a declanșat o adevărată vânătoare de ferme și terenuri agricole în SUA.

La cel mai înalt nivel de la Pentagon mulți oficiali de rang înalt fac rapoarte privind implicațiile asupra securității naționale.

America se vinde la bucată

În ultimul deceniu, numărul proprietarilor străini care au cumpărat teren în SUA a crescut cu 60%, iar China este printre cei mai mari investitori. Partidul Comunist a dat ordin să se cumpere cât mai mult pământ în Statele Unite, astfel că oamenii de afaceri chinezi au pompat 6,1 6,1 miliarde de dolari în tranzacții imobiliare, achiziționând aproape 80.000 de hectare de teren. Și asta înainte să se semneze ultimul contract, cel din Dakota de Nord.

La ritmul în care se derulează lucrurile, se poate spune că America se vinde la bucată.

Nu-i de mirare că până și la Casa Albă au început să se audă voci care întreabă dacă nu e, cumva, o breșă de securitate economică, militară, diplomatică și informațională în SUA.

Cum spuneam mai sus, compania chineză Fefang Group a bifat ultima tranzacție, achiziționând aproape 150 de hectare de teren în Dakota de Nord. N-ar fi fost asta o mare problemă dacă locația respectivă nu s-ar învecina cu Grand Forks, importantă bază militară a US Air Force!

Acolo, chinezii spun că intenționează să construiască o fabrică de măcinare umedă a porumbului, însă pare prea mare coincidența cu apropierea de baza aeriană a armatei americane. Mai cu seamă că și în Texas a apărut o situație similară!

Chinezii îndeamnă la relaxare: „Don’t worry!”

Departamentul Apărării s-a sesizat din oficiu și a început, deja, o investigație cu privire la tranzacția prin care chinezii au ajuns să se învecineze cu Baza Aeriană Grand Forks.

Guvernatorul statului Dakota de Nord, Doug Bergumn, a trebuit să dea explicații cu privire la autorizațiile acordate companiei chineze Fefang. Totodată, el a pus la dispoziția anchetatorilor și întreaga corespondență purtată cu reprezentanții Beijingului.

Comitetul pentru Investiții Străine din SUA va examina această tranzacție, urmând a stabili dacă prezintă un risc de securitate națională, având în vedere apropierea de baza Forțelor Aeriene, precum și implicarea în lanțul de aprovizionare cu alimente din America. „Chinezii pot ținti să ne lovească aici, în lanțul de aprovizionare”, s-au exprimat astfel de temeri.

Între timp, directorul executiv al Grupului Fefang, Eric Chutorash, le-a răspuns scurt americanilor: „Don’t worry”. Fefang promite că ferma din Dakota de Nord va angaja personal american și nu prezintă un risc de securitate. „Știu că nu ni se va cere să colectăm informații despre Baza Aeriană Grand Forks, deci nu aveți de ce să vă îngrijorați. Nu pot să spun mai mult decât atât”.

Texasul, invadat de chinezi

Aceasta nu este prima tranzacție imobiliară majoră făcută de chinezi în SUA. Anul trecut, ei au cumpărat aproape 50.000 de hectare de teren în Val Verde, din Texas, prin G. H. America Energy, o filială chineză a companiei Guanghei Energy Co.

Și în această afacere, coincidența face ca Parcul Eolian Blue Hills, construit acolo de chinezi, să fie „gard în gard” cu baza Forțelor Aeriene Laughlin, cea mai mare bază de antrenament din SUA a US Air Force!

Concluzia este una singură: China a împânzit America de ferme și întreprinderi, mai toate amplasate în apropierea unor puncte strategice! Beijingul a cumpărat cele mai multe terenuri în Texas, Maine și Alabama.

Ultimele stiri

  • COD GALBEN de la ANM. Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt, în aproape jumătate de țară – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Secretul unei vacanţe reuşite. Când este bine să vizitezi destinaţiile preferate, ca să eviţi aglomeraţia şi preţurile ridicate
  • Mişcare surprinzătoare a lui Donald Trump în procesul cu Stormy Daniels. Juraţii vor începe deliberările
  • Cu ce sumă mai rămâne din pensie Gheorghe Dincă, „monstrul” din Caracal, după ce i s-a pus poprire pentru despăgubiri către familiile victimelor
  • Veşti dezastruoase pentru 1 milion de pensionari români. Tocmai când se pregăteau să primească „lefurile” mărite, de la 1 septembrie 2024
  • Ce beneficii pentru sănătate au cireșele, fructele delicioase care au apărut deja pe tarabe
  • Se prăbuşeşte economia României? Incompetenţa Guvernului duce la „un război în societate, între patroni şi salariaţi”!
  • Ciucă pune piciorul în prag: Nu voi permite și nu voi aproba nicio măsură care să nu fie acoperită de buget
  • Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care ar urma să primească mai mulți bani
  • Ce au spus părinţii tinerilor ucişi de şoferul drogat la „2 Mai” după ce Ancuța Popoviciu nu va mai judeca dosarul. Reacţie şi de la Alina Gorghiu
  • Exit mobile version