AcasăPoliticaCe prevede ”Ordonanța trenuleț” 2026. Guvernul pregătește noi măsuri fiscale de ”relansare economicǎ” pentru anul viitor

Ce prevede ”Ordonanța trenuleț” 2026. Guvernul pregătește noi măsuri fiscale de ”relansare economicǎ” pentru anul viitor

Ce prevede ”Ordonanța trenuleț” 2026. Guvernul pregătește noi măsuri fiscale de ”relansare economicǎ” pentru anul viitor - Ziarul NationalCe prevede ”Ordonanța trenuleț” 2026. Guvernul pregătește noi măsuri fiscale de ”relansare economicǎ” pentru anul viitor

Guvernul a pregătit un nou pachet de măsuri fiscale și bugetare, incluse în așa-numita „ordonanță trenuleț”. Documentul reglementează, printre altele, majorarea salariului minim, înghețarea salariului în sectorul bugetar, măsuri noi legate de E-Factura, reducerea impozitului pe cifra de afaceri, dar și reducerea sumelor forfetare pentru parlamentari și a sumelor pentru partide.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat deja că ordonanţa „trenuleţ” care urmează să fie adoptată marţi, 23 decembrie, pune în aplicare deciziile agreate în coaliţie.

Conform Guvernului, aceste măsuri au drept scop stimularea economiei României, sprijinirea angajaților vulnerabili, reducerea de cheltuieli bugetare, consolidarea disciplinei financiare și sprijinirea autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie.

Ce prevede ”Ordonanța trenuleț” 2026

Măsurile din noua ordonanță, care vor fi aprobate în viitoarea ședință de Guvern, vizează:

  • majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 la 4.325 de lei.
  • punctul de amendă va fi majorat la 216,2 lei de la 1 iulie 2026.
  • reducere IMCA (impozitul pe cifra de afaceri) la 0,5% de la 1 ianuarie 2026 (prevederile se aplică până la data de 31 decembrie 2026)
  • măsuri urgente pentru reducerea riscului privind neplata accizelor și TVA, în domeniul comercializării produselor accizabile, cu preponderență produse energetice
  • implementarea Programului naţional “Masă sănătoasă” finanţat de la bugetul de stat
    majorarea punctului pentru serviciul medical la 6,5 lei este amânată pentru 1 ianuarie 2027. De la 1 ianuarie 2028 să crească la 8 lei.
  • veniturile parlamentarilor, tăiate cu 10%.
  • subvenţia alocată partidelor politice se diminuează cu 10% faţă de nivelul acordat în anul 2025.
  • sumele pentru sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru finanţarea de proiecte şi programe interetnice şi de combatere a intoleranţei se diminuează cu 10% faţă de nivelul acordat în anul 2025.
  • operatorii economici ai autorităților locale și centrale care au pierderi trebuie să prezinte planuri de reorganizare, restructurare şi redresare financiară, care trebuie transmise AMEPIP și spre informare Guvernului, anual, până la finele primului trimestru al anului.
  • vocherele de energie de 50 lei/lună vor fi acordate și în perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2026.
  • înghețarea salariile în sistemul bugetar.
  • menţinerea în anul 2026 a nivelului drepturilor de hrană/indemnizaţiilor de hrană/tichetelor de masă/normelor de hrană şi altor drepturi de natură salarială similare aflate în plată la data de 31 decembrie 2025.
  • valoarea mesei calde acordate pentru salariaţii care îşi desfăşoară activitatea cel puţin 50% din timpul de lucru în subteran, plafonată la 35 lei net pentru fiecare zi lucrată, indiferent de salariul net lunar obţinut.
  • menţinerea în plată a nivelului premiilor, primelor, bonusurilor, bonificaţiilor şi a altor drepturi de natură salarială, aflate în plată în anul 2025.

Bani pentru autoritățile locale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 şi până la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2026, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006, din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat în luna anterioară, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se alocă până cel târziu la data de 8 a lunii în curs sume corespunzătoare următoarelor cote:

a) 15% la bugetul local al județului;

b) 63% la bugetele locale ale comunelor, orașelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;

c) 22% într-un cont distinct deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice.

Documentul poate fi consultat AICI.

author avatar
Andreea Vlad
62 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img