Cauta

Ce pățesc liberalii care nu votează eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Ciucă, anunț – VIDEO

Ce pățesc liberalii care nu votează eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Ciucă, anunț – VIDEO - Ziarul National

Până să înceapă la Parlament ședința comună a celor două Camere, în care ar urma să se supună la vot eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, conducerea PNL s-a reunit pentru discuții de ultim moment.

Iar la finalul Biroul Politic Național al PNL-ului, liderul formațiunii liberale a anunțat ce riscă parlamentarii acestui partid care nu vor vota legea privind eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor neamului.

„Sunt convins că veţi întreba ce se va întâmpla cu cei care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid”, a anunţat Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţă comună, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. La această ședință e așteptat să participe și premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Simonis: Astăzi punem capăt interminabilei povești a pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii

„Astăzi punem capăt interminabilei povești a pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii, plenul reunit al celor două camere urmând să dea un vot pe legea pe care am inițiat-o și care prevede eliminarea acestui beneficiu pe care îl au senatorii și deputații. Se tot discută, și pe bună dreptate, în spațiul public despre pensii speciale de care au parte diferite categorii profesionale și se cere eliminarea lor, lucru cu care eu sunt de acord.

Însă nu avem autoritatea morală să vorbim despre eliminarea unora până nu le tăiem pe ale noastre, iar mai apoi, rând pe rând, ne putem ocupa și de alte pensii speciale. Votul de azi arată faptul că ne dorim să intrăm în normalitate, că vocea celor nemulțumiți a fost auzită și că s-a ținut cont de părerea lor. De azi, spunem adio pensiilor speciale ale parlamentarilor!”, a transmis deputatul PSD Alfred Simonis, pe Facebook, înaintea ședinței decisive de luni, de la Parlament.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Florentino Perez nu-i iartă pe arbitri nici de Crăciun
  • Exit mobile version