Cauta

Ce nume grele din PSD ar putea face parte din viitorul Guvern. Ciolacu: „Oameni cu expertiză” – VIDEO

Ce nume grele din PSD ar putea face parte din viitorul Guvern. Ciolacu: „Oameni cu expertiză” - VIDEO

Ce nume grele din PSD ar putea face parte din viitorul Guvern. Ciolacu: „Oameni cu expertiză” - VIDEO (sursa foto: Facebook)

La finele unei prime runde de dialog, purtată marți la Parlament, cu PNL-ul și UDMR-ul, după ce liberalii au decis în ședința conducerii începerea negocierilor cu social-democrații, dar și în așteptarea unor noi discuții, programate pentru miercuri, s-a aflat ce nume grele din PSD ar putea face parte dintr-un eventual guvern format alături de cele două formațiuni politice – PNL și UDMR.

„În două zile PSD va da un răspuns foarte clar. Voi solicita o şedinţă la partid în care le spun și le prezint care este stadiul programului de guvernare și iau mandatul de negociere de intrare la guvernare”, a declarat în primă fază Marcel Ciolacu, marți seară, la România TV.

Ciolacu: Nu avem timp să inventăm oameni în actul de guvernare

Președintele formațiunii social-democrate a rostit numele a doi foști premieri din partea PSD – Mihai Tudose și Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă Grindeanu – actualul președinte interimar al Camerei Deputaților – ar putea prelua Transporturile, liderul a evitat un răspuns categoric. „Mi-aș dori ca foștii prim-miniștri ai României, (…) normal că au avut o expertiză… și Mihai Tudose și Sorin Grindeanu au fost şi miniştri şi prim-miniştri, și-n guverne cu performanță (…) Oameni cu expertiză. Nu mai avem timp, e o situaţie chiar explozivă, și social și economic și sanitar, încât nu avem timp să inventăm oameni în actul de guvernare”, a declarat Ciolacu.

Ce a anunțat Ciolacu despre Paul Stănescu

În schimb, secretarul general al partidului nu va figura într-un posibil viitor guvern PSD-PNL-UDMR. „Paul Stănescu nu va intra la guvernare. Am şi vorbit cu dânsul punctual. Cică: Marcele, încearcă, că mă tot văd pe la televizor, cineva rămâne la partid. Secretarul general rămâne la partid”, a punctat președintele PSD.

Întrebat despre eventualitatea ca Grindeanu să ajungă la Transporturi, iar Tudose la Interne, Ciolacu a răspuns: „N-am intrat pe funcții. (…) Haideți să lăsăm lucrurile (…) Haideţi să aşteptăm să avem această discuţie după ce depășim programul de guvernare”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Țările UE vor ceda puterea pentru o piață financiară în stil american?
  • Opriți USR până nu amanetează toată România!
  • PSD bagă bățul prin gard. Austeritatea Guvernului Bolojan bagă românii în cea mai cruntă sărăcie din ultimii 25 de ani
  • De ce ”gardienii euro” vor menține ratele dobânzilor până în 2026
  • Statele Unite întind arcul către Venezuela. Lansează săgeata sau renunță?
  • Suspiciune de sabotaj în sectorul porcinelor. Virusul pestei, împrăștiat cu dronele
  • Ucraina, terifiată de tricolori: “Nu vrem România!”
  • Pentru prima dată în 20 de ani, firmele investesc în exces
  • Europa are pământuri rare, dar stă la mila Chinei
  • Exit mobile version