În perioada postbelică, în Marea Britanie au avut loc două referendumuri. Ambele au cerut poporului să răspundă la o întrebare simplă despre o problemă complicată.
În 1975, întrebarea a fost dacă Marea Britanie ar trebui să adere la Comunitatea Economică Europeană. Aproximativ 2 din 3 alegători au spus da. În 2016, întrebarea a fost dacă Marea Britanie ar trebui să rămână în Uniunea Europeană. Puțin sub 52% au votat nu. Acum, sondajele de opinie indică faptul că 56% dintre britanici consideră că Brexit a fost o greșeală.
În mod similar, un număr tot mai mare de americani sunt de părere că alegerea unui narcisist ignorant și obsedat de celebritate ca președinte al Statelor Unite – în același an cu Brexit – a fost imprudentă. Alegerile de la jumătatea mandatului arată că brandul lui Donald Trump a fost pătat și că influența sa asupra Partidului Republican ar putea să scadă.
Cu toate acestea, în timp ce Brexit și alegerea lui Trump au provocat șocuri grave atât în Marea Britanie, cât și în SUA, se pare că daunele provocate de Brexit vor fi mai grave și vor dura mai mult. O reamintire a faptului că referendumurile sunt o modalitate dezastruoasă de a rezolva probleme mari.
Cei patru ani ai lui Trump au fost destul de răi, cu siguranță. El a îngroșat discursul politic, a inflamat diviziunile deja grave din SUA și a mințit atât de nerușinat încât încrederea în politicieni a fost serios erodată, notează Bloomberg. De asemenea, refuzând să respecte rezultatele alegerilor prezidențiale și stârnind furia populară împotriva instituțiilor pe care se bazează orice democrație, inclusiv un sistem judiciar independent și o presă liberă, a subminat încrederea nu doar în politicieni, ci și în sistemul democratic însuși.
Cu toate acestea, alegerea unui candidat nepotrivit în cea mai înaltă funcție nu este ceva neobișnuit, iar o democrație liberală robustă poate supraviețui unor lideri neîndemânatici, chiar corupți.
Nu același lucru se poate spune despre Brexit. Faptul că Marea Britanie a optat nu doar pentru a părăsi UE, ci și piața unică europeană va continua să afecteze economia națiunii în anii următori.
Promisiunea că acest regres va fi mai mult decât compensat prin noi acorduri comerciale teribiliste cu SUA, Japonia și alte țări îndepărtate de Europa se dovedește a fi o himeră.
Fostul prim-ministru, Harold Macmillan, a afirmat cândva că Marea Britanie postbelică, post-imperială, ar putea rămâne o putere semnificativă doar în interiorul Europei, mai degrabă decât într-o „splendidă izolare”.
Poporului britanic i s-a pus o întrebare – păcăleală la referendumul din 2016. A rămâne sau a pleca a fost o alegere absurdă. Oamenii nu au fost întrebați ce fel de țară își doresc ca rezultat și care ar trebui să fie relația viitoare cu UE.
Margaret Thatcher – nu întâmplător – a numit referendumurile „un instrument al dictatorilor și demagogilor”.