Condusă în principal de presiunile exercitate de Berlin și Paris, Uniunea Europeană se mișcă cu viteză pentru a trece prin cea mai dramatică transformare sistemică de la înființarea sa.
Este pe cale să centralizeze puterea într-un mod care va schimba însăși natura blocului, având un impact asupra politicii și economiei continentului. De asemenea, va modifica în mod fundamental modul în care Europa interacționează cu Statele Unite.
Modificările avute în vedere în prezent ar transforma UE dintr-o confederație de țări suverane într-o entitate federală unitară, cu un guvern central care să prezideze statele naționale parțial autonome, relatează Politico.
Aceste propuneri de revizuire se bazează pe trei schimbări fundamentale: introducerea votului majoritar, eliminarea dreptului de veto al fiecărei țări membre, ceea ce va pune capăt principiului unanimității, și limitarea numărului de comisari UE.
Dacă vor fi puse în aplicare, schimbările vor realinia radical puterea în UE, concentrând-o la Berlin și Paris, deoarece cele mai mari țări vor putea, în esență, să își impună voința asupra blocului în general.
Amploarea acestor modificări propuse ar fi comparabilă cu cea a SUA, care ar elimina Colegiul electoral și ar trece la votul cu majoritate simplă, permițând efectiv celor mai mari state ale țării să conducă nestingherite politica.
Dar, în timp ce Statele Unite par să nu fie conștiente de această schimbare iminentă, în Europa, procesul de revizuire a tratatului este deja în curs de desfășurare, cu schimbări fundamentale în 10 domenii cheie, inclusiv în politica externă, de securitate și de apărare.
În timp ce susținătorii americani ai centralizării suplimentare a UE se bucură de celebra remarcă: „Pe cine să sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?” – o întrebare adesea atribuită în mod eronat fostului secretar de stat Henry Kissinger – viitoarea realitate a Europei nu corespunde cu modul în care administrația președintelui de atunci Richard Nixon s-a angajat cu continentul la momentul respectiv.
Ideea că o Europă „federalizată” ar fi mai ușor de abordat de către SUA nu este susținută de nicio dovadă – mai ales una determinată de tandemul Berlin-Paris, deoarece pozițiile germane și franceze în probleme cheie de politică externă și de securitate au fost, de fiecare dată, divergente față de cele ale Americii.
Și, ca în orice alianță, SUA ar trebui să acorde prioritate țărilor cu percepții de amenințare și interese naționale care se aliniază cel mai bine cu ale sale.
Transformarea UE merită mult mai multă atenție la Washington decât a primit. Modificările propuse la tratatele europene ridică întrebări fundamentale cu privire la modul în care SUA intenționează să conducă NATO în viitor și la modul în care pot valorifica cel mai bine interesele comune de pe continent.