AcasăPoliticaCîțu se implică în CAZUL ONEȘTI! Ce ordin i-a trasat ministrului de...

Cîțu se implică în CAZUL ONEȘTI! Ce ordin i-a trasat ministrului de Interne! „Cât mai rapid!” – VIDEO

Ce i-a cerut Cîțu ministrului Bode în privința anchetei de la Onești: ”Cât mai rapid”! - VIDEO

Se așteaptă în continuare răspunsuri cu privire la intervenția oamenilor legii la cazul de la Onești, soldat cu moartea a doi bărbați care veniseră să lucreze într-un apartament din oraș, dar au căzut victime furiei unui individ de 68 de ani.

Între două ședințe de Guvern, premierul a fost la Spitalul Universitar București, cu ocazia vaccinării persoanei cu numărul un milion, în cadrul campaniei de imunizare împotriva COVID-19. Întrebat fiind dacă este mulțumit de cum au intervenit polițiștii la Onești – în cazul tragediei în care au pierit doi oameni nevinovați, care au fost sechestrați timp de mai multe ore, fiind ulterior înjunghiați – Florin Cîțu a declarat că a discutat cu ministrul de Interne, Lucian Bode, pe acest subiect.

”Am vorbit cu domnul Bode despre acest caz ieri (marți-n.n) toată ziua. Am cerut o anchetă rapidă. Şi în acelaşi timp imediat să ia măsuri dacă se dovedeşte că au fost vinovaţi din cadrul lucrătorilor din poliţie. Deci nu accept că (…) dacă se dovedeşte că din cauza lucrătorilor de poliţie s-a ajuns la acest rezultat, cei care sunt vinovaţi să fie făcuţi răspunzători imediat. Ancheta cât mai rapid, asta i-am cerut domnului Bode, după aceea când avem rezultatele, va veni şi cu deciziile”, a susținut Florin Cîţu.

Cîțu se implică în CAZUL ONEȘTI! „Care era planul doi?”

Anterior în cursul zilei, ministrul de Interne făcuse la rândul său referiri la ancheta derulată în acest caz șocant. ”Nu întâmplător am spus că verificările noastre vizează cea de-a treia componentă – cea a analizei intervenției. Dacă au văzut că nu dau rezultate aceste negocieri și componenta asta a negocierilor, poate că (…) ar fi fost nevoie să treacă la o altă abordare. (…) Cu siguranță, din ancheta noastră trebuie să rezulte un lucru foarte clar: dacă negocierile nu duceau la un deznodământ fericit pentru poliție, care era planul doi, ce ar fi avut în plan să facă?”, a afirmat Bode, pentru Antena3.

author avatar
Cristina Stefan
202 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger