AcasăPoliticaCe atâta offset? România dă scutiri pentru SUA la cumpărarea de armament

Ce atâta offset? România dă scutiri pentru SUA la cumpărarea de armament

România, transformată în importator de armament. Dispare compensarea

Invocând Regulamentul (UE) 2023/2418 al parlamentului European și al Consiliului, Ministerul Apărării a decis să desființeze obligativitatea offset-ului din contractele de achiziții armament din SUA. Evident, Regulamentul UE, privind achizițiile în comun de armament, nu indică vreo agenție NATO care să se ocupe de achiziții și, mai ales, nu aduce atingere libertății de decizie a statelor membre în ceea ce privește politicile lor în materie de exporturi de produse din domeniul apărării.

În sectorul de Apărare, offset înseamnă ca orice achiziție de armament din afara țării să fie urmată de o vânzare de armament din industria națională către statul respectiv. Scopul creării offset-ului este acela de a dezvolta propriile industrii de apărare, stimulând investițiile și producția în acest domeniu, tocmai pentru a reduce dependența de importuri, extrem de periculoasă în caz de conflicte armate. În România, Legea offsetului datează din 2002, însă aplicarea acesteia a fost ca și inexistentă. Și asta pentru că toate guvernele și-au manifestat obediența față de SUA, acceptând achiziții de la guvern la guvern, care fentau obligația offsetului.

Sigur că offsetul funcționează perfect în statele Europei de Est, astfel că Bulgaria a ajuns să fie un producător de armament vizibil în zonă, iar Polonia deja devine un jucător extrem de important în piață. Și asta în timp ce în România societățile din industria de apărare sunt la marginea prăpastiei. În acest context, MApN s-a gândit să oficializeze scutirile de offset date Statelor Unite, invocând un Regulament European care privește achizițiile comune din UE. În fapt, Regulamentul (UE) 2023/2418  instituie un instrument pentru consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun (EDIRPA), care înseamnă o sumă totală de 300 de milioane de euro pentru finanțarea parțială a proiectelor.

Fără compensații economice

Articolul 5 al actului normativ privind offsetul prevede îndeplinirea obligaţiilor offset rezultate din contractele de achiziţie din import, de către autoritatea contractantă, de produse, servicii sau lucrări necesare domeniului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a căror valoare depăşeşte 2 milioane euro. Operaţiunile compensatorii însemnau compensaţii economice, stabilite prin contractul de achiziţie ca o condiţie pentru achiziţionarea de produse, lucrări sau servicii de pe piaţa externă, în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cu condiţia ca aceste achiziţii să depăşească pragul valoric de 2 milioane de euro. MApN vine și modifică acest articol, astfel că sunt exceptate de la aplicarea operațiunilor compensatorii achizițiile finanțate din fonduri externe nerambursabile acordate Guvernului României, pentru suma finanțată, contractele atribuite Agenției NATO pentru Comunicații și Informatică, contractele derulate prin Agenția NATO pentru sprijin,  contractele încheiate potrivit Regulamentului (UE) 2023/2418 și contractele atribuite de un guvern altui guvern.

Regulamentul spune altceva

Instrumentul de finanțare, de 300 milioane de euro, prevăzut prin Regulamentul (UE) 2023/2418, urmărește să promoveze competitivitatea și eficiența bazei industriale și tehnologice de apărare europene (EDTIB), inclusiv a IMM-urilor și a întreprinderilor cu capitalizare medie, pentru o Uniune mai rezilientă și mai sigură, în special prin accelerarea, pe bază de colaborare, a adaptării industriei la schimbările structurale, inclusiv prin crearea și intensificarea capacităților sale de producție și deschiderea lanțurilor de aprovizionare pentru cooperarea transfrontalieră în întreaga Uniune. Mai mult, regulamentul nu trebuie să aducă atingere libertății de decizie a statelor membre în ceea ce privește politicile lor în materie de exporturi de produse din domeniul apărării.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.093 afisari

4 COMENTARII

  1. pai noi oricum n-avem o industrie capabila sa reproduca vechiturile americane tat de primitiv suntem asa ca oricum nu-si are rostul offsetul

  2. Sclavii din colonie au avut vreodata drepturi in fata stapanilor in istorie?! Sa ne raspunda supusii de la SRI!

  3. Romania se autonimiceste prin conducatorii tradatori, care au invocat inca o data cerinte din partea UE (de aceasta data cerinte inexistente) pentru a lua masuri impotriva intereseor tarii.

  4. Off set inseamna si ca furnizorul de tehnica militara sa cumpere produse fabricate in tara cumparatorului (off set indirect), chiar daca acestea sunt produse agricole, bunuri de larg consum, materii prime, servicii diverse, cooperari pe terte piete in domenii civile. Militarii romani, banda lui de-alde Ciuca sunt si prosti si perversi, cu ochii dupa smenuri si cu mana in bugetul statului.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger