AcasăPoliticaCe am votat și unde s-a ajuns

Ce am votat și unde s-a ajuns

Alegerile parlamentare s-au încheiat într-o manieră deloc plăcută pentru coaliția forțelor de dreapta, căreia i se poate spune, fără răutate, și „adunătura de dreapta”. Nu este datoria niciunui ziarist să probeze că este o adunătură, o vede o țară întreagă. Este de datoria partidelor care o compun să demonstreze că nu sunt doar o adunătură. Până în prezent, nu au reușit. Nu presa trebuie să arate că Ludovic Orban este în sevraj politic, ci el că nu e. Puterea care i-a dat doza zilnică de beție acum și-a închis robinetul. Iar fostul premier se clatină pe picioare în speranța că va ajunge, totuși, înapoi la masa pe care a părăsit-o singur.

Orban știe că este la un pas de a pierde totul

Orban și-a depus mandatul de prim-ministru într-un stil mai puțin întâlnit. Nu pentru catastrofala gestionare a pandemiei, a economiei rămase fără suflare, a șomajului crescând și a amatorismului cu care a guvernat. Nu, Orban a părăsit barca puterii decizionale pentru că a pierdut alegerile. A spus-o cu gura lui, de câteva ori.

Negocieri cu zero rezultate

Am mai scris lucrul acesta până acum, trebuia să demisioneze de la conducerea partidului, după cum au făcut și alți lideri onorabili de-a lungul timpului. După ce a lăsat țara sub un interimat care nu mișcă lucrurile, și-a adus brusc aminte că tot mai bine este să fie premier. Confundă iremediabil onoarea cu  țurca politică și este convins că el și numai el este soluția de redresare.

În sfârșit un succes se întâlnesc și mâine

În cele 12 zile scurse de la alegeri nu a reușit decât să încurce și mai tare toate momentele. Obosește ecranele televizoarelor cu elucubrațiile lui despre formule de guvernare și despre negocieri soldate cu zero rezultate. Discuțiile purtate ce celelalte partide nu se referă la un program de guvernare, nu se referă la oameni sau la criza pandemiei, ci doar la funcțiile pe care și le împart de parcă ar fi câștigat alegerile. Asociat cu restul „adunăturii de dreapta”, USR PLUS și UDMR, Orban face și desface Parlamentul și distribuie funcții ca și cum nu numai că ar fi câștigat, dar au fost și singurii participanți.

Burta și obrazul gros

Social democrații și Alianța pentru Unirea Românilor au rămas dincolo de gardul de la Vila Lac, unde se împărțeau bucatele.

Liderul USR vrea prea mult pentru un trecut atât de ciudat

PSD, fără de puțin nu a câștigat cu 29 la sută. AUR, aproape 10 la sută, dincolo deci de UDMR. Cu 25 la sută dintre voturi, PNL are însă pretenția să facă Guvernul, mână în mână cu un USR PLUS care abia a strâns 15 la sută. Și, pe deasupra, mai proiectează și structura viitorului Parlament, distribuind inclusiv posturile de șoferi și secretare. La fel procedează și cu Guvernul, unde doar posturile de amante nu au fost împărțite. Pentru asta s-a votat la 6 decembrie? Pentru asta, înfruntând pericolul îmbolnăvirilor, românii și-au exprimat preferințele? Pentru ca aceiași strecurați șerpește în politică să-și îngroașe, în continuare, burțile și obrajii? În temeiul căror normative sau cutume PNL, USR PLUS și UDMR au tăiat din porție PSD și AUR, ca și cum acestea ar fi pierdut sau nu au participat la alegeri? „Adunătura de dreapta” nu vrea să se combine cu ele, dar asta nu înseamnă că cele două partide nu au niciun drept în Parlament. Comisiile de specialitate de la Cameră sau de la Senat se alcătuiesc după un algoritm ce ține de numărul de parlamentari. Asta este regula, asta e cutuma. Nu și de data aceasta, când liberalii&asociații vor totul, trimițând câștigătorii în derizoriu.

Frica de guvernare

Ludovic Orban și-a arătat încă o dată, deși nu mai era cazul, incapacitatea de a înțelege și regulile jocului, dar și ce se întâmplă cu el. Trucul de a-și da demisia din fruntea Guvernului, ca apoi să poarte negocieri în numele partidului pentru a reveni la putere, este doar un gest disperat prin care se agață de orice înainte de prăbușirea finală. Surse liberale spun că a mințit când a ieșit public și a declarat că PNL l-a creditat pentru a purta negocieri. Și atunci, în numele cui a vorbit și s-a așezat la masa tratativelor? S-a molipsit de la Iohannis, crezând că este partidul lui și face ce vrea cu el?

marcel ciolacu
O să facem o să facem

La 6 decembrie s-a votat pentru ca el să plece acasă și să nu mai încurce socotelile unei țări. Diferența dintre el și PSD, de peste 300.000 de voturi, este grăitoare. Partea proastă este că nici PSD nu a înțeles mare lucru. A câștigat alegerile și stă calm pe margine, admirând peisajul. Se fură totul împrejurul lui și el stă cu mâinile în sân, cântând, din când în când, câte o lozincă ce începe, invariabil, cu „o să facem”. Am rezerve că cei peste 1.700.000 de votanți care l-au ales pentru asta și-ar fi exprimat preferințele. Ca PSD să nu miște un deget. Ca PSD să nu fie capabil să încheie vreo alianță și să mizeze, prostește, pe un lider căruia să-i fie frică să guverneze. Ce s-a votat și la ce s-a ajuns!

author avatar
Valentin Boeru
2.157 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger