Cauta

Ce a ajuns să facă Viorica Dăncilă după ce a fost mazilită din toate funcţiile în PSD

Ce a ajuns să facă Viorica Dăncilă după ce a fost mazilită din toate funcţiile în PSD - Ziarul National

Ce a ajuns să facă Viorica Dăncilă după ce a fost mazilită din toate funcţiile în PSD

În urmă cu doar un an şi câteva luni, Viorica Dăncilă era unul dintre cei mai importanţi politicieni din ţară. Ocupa funcţia de prim-ministru şi candida la alegerile prezidenţiale, unde a ajuns în turul II, la confruntarea directă cu Klaus Iohannis.

Acum, ea a intrat într-un con de umbră. A rămas un simplu membru PSD, iar activitatea ei principală se concentrează pe consultanţă oferită unor firme.

Viorica Dăncilă a încercat să-și facă loc și pe la televiziuni și s-a oprit la Aleph News, unde a vrut să sublinieze că aceasta nu este și nu a fost șomeră niciodată. Mai mult, ea spune că a oferit consultanță unor firme private.

Am avut o perioadă în care am stat acasă cu familia, în Bucureşti, am acordat şi acord consultanţă mai multor firme private. Nu sunt şomeră, cu toate că unii şi-ar fi dorit acest lucru.

Sunt membru de partid, nu am mai activat într-o organizaţie. Am rămas membru de partid pentru că voi rămâne social democrată. Nu activez în nicio organizaţie pentru că ceea ce s-a întîmplat după alegerile prezidenţiale m-a dezamăgit foarte mult şi m-a făcut să stau pe margine, nu pentru că mi-aş fi dorit eu acest lucru, ci impus de actuala conducere (a PSD).

M-am gândit la schimbări în cadrul PSD. Să ştiţi că nu este totul la voia întâmplării.

Tot ceea ce am spus sper că va conduce la reacţia oamenilor din teritoriu, oameni pentru care alţii au hotărât fără să-i întrebe, vor conduce la o schimbare de atitudine în PSD şi o schimbare a conducerii PSD.

Consider această conducere foarte slabă, o conducere care nu ştie să facă opoziţie sau nu vrea să facă opoziţie, o conducere care s-a bazat ascensiunea în aceste funcţii, mă refer la Marcel Ciolacu şi la Paul Stănescu, pe trădare şi pe a da jos propriul guvern“, a spus Dăncilă.

Adevărul despre Liviu Dragnea

L-au acuzat foarte mult pe Liviu Dragnea. Că a dat jos două guverne, este adevărat, nu trebuia făcut acest lucru, dar Liviu Dragnea a ieşit public şi a spus că Guvernul Grindeanu trebuie să pice, Guvernul Tudose trebuie să pice.

Acum, Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu a făcut acest lucru, dar nu au avut curajul să iasă în faţă şi să spună aceste lucruri şi au lucrat aşa cum ştiu ei mai bine, cu multă laşitate, dar cu foarte multă implicare pentru a obţine aceste funcţii.

Eu sper ca în PSD să nu mai avem yesmani, care sunt de acord întotdeauna cu ceea ce spune şeful şi ca fiecare organizaţie să-şi impună punctul de vedere pentru că anumite decizii schimbă traiectoria unui partid şi, de ce nu, traiectoria unei ţări”, a explicat Viorica Dăncilă pentru sursa amintită.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă Comuna Salcuta
  • Limbajul „dreptului internațional” protejează tirania
  • BREAKING NEWS: Fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare
  • România – cel mai mare număr de proprietari. Și motivul de mândrie a fost transformat în motiv de rușine
  • Alertă cu bombă la un hotel de 5 stele din Iași. Clădirea, evacuată după primirea unui mail amenințător – VIDEO
  • Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București. Vreme rece, lapoviță și ninsori în Capitală, în următoarele zile
  • Circulația feroviară, afectată de ninsori. Un tren de călători a înregistrat peste patru ore întârziere
  • George Simion, îndemn la proteste, la început de an: „Chiar dacă e frig, ieșiți în stradă/ Trebuie să scăpăm de această guvernare” – VIDEO
  • Circulație în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din țară. Unde au fost impuse restricții de circulație, din cauza vremii – VIDEO
  • Fermierii francezi protestează cu tractoarele în centrul Parisului – LIVE VIDEO
  • Exit mobile version