Klaus Iohannis, 3 noiembrie 2019, Sibiu: „România normală e țara în care cetățeanul e în centrul preocupărilor statului și instituțiilor statului, nu invers, cum au definit cei care au guvernat în ultimii trei ani. România normală e țara în care școlile sunt sigure, bine dotate, în care orice copil are șansa să se realizeze prin educația pe care o primește. România normală e țara în care cel în suferință găsește ușor un spital modern, bine dotat, cu un personal foarte bine calificat, dedicat meseriei. România normală e țara în care românii se întorc, în care locurile de muncă se creează și nu mai e nimeni obligat să plece.” Nici nu a apucat cerneala să se usuce în pretinsul lui program de țară, că Iohannis a luat fața mulțimii cu alt slogan pentru alde gură cască: „Reconstruim România!”
Cu România normală nu s-a mai întâmplat nimic. A rămas în discursurile prezidențiale și din când este scoasă de la naftalină pentru a fi folosită și la alte evenimente cu protocol ridicat. Exact ca la teatru. Replicile sunt aceleași, doar publicul se schimbă. Pare că nimeni nu-și dă seama că regizorul provincial minte de mai bine de cinci ani și jumătate. Și chiar și atunci când realizează că este dus de nas, românul nu mai are reacții.
Punctul de coacere al mămăligii
Conceptul de „Românie normală” s-a dovedit o utopie. Sau un slogan cu care să mai păcălească niște naivi. Între discurs și realitate diferențele sunt astronomice. La nouă luni de când a explicat sensul cuvintelor, nimic nu s-a schimbat. Nu există schimbări în societate. Politicienii de la putere își văd nestinghiriți de afacerile care le umplu conturile. Cei din opoziție dorm liniștiți, la umbra unei moțiuni pe care o vor depune la un moment dat. Cândva. Nu are importanță când, o să fie, dar să nu-i grăbim, să avem răbdare să găsească prilejul. Ce a ajuns România lui Iohannis? Unii susțin că este teatrul unor schimbări radicale, care vor veni și ele. Tot așa, cândva. Nu cred în ele nici picat cu ceară. Nimeni nu mi-a dat vreun motiv. Și nici vreun semnal. Cred însă că România a ajuns un poligon de încercare. Un poligon unde, înainte de toate, se testează punctul de coacere al mămăligii.
Dictatura Partidului Nepartid
Tot ce se întâmplă acum pare rupt dintr-un scenariu gândit de un psihopat, în care oamenii sunt supuși la experimente. Stăpânii veniți de niciunde vor să vadă cât rezistă nervii supușilor. I-au batjocorit cât au putut de tare, i-au umilit și au încercat pe ei cele mai ticăloase experiențe. Le-au luat în derâdere credința și, dacă au văzut că nimeni nu iese în stradă să-i huiduiască sau să-i ia la pietre, au concluzionat că e loc de mai mult. I-au ținut în case și le-au făcut program de plimbare ca la pușcărie.
Diferența consta în aceea că nu se vedeau gratiile. Le-au pus măști pe față, pretextând că-i apără de un virus. În realitate, le-au creat dependența de supunere, căci botnița nu are alt simbol. La semnalul Partidului Nepartid toată lumea își va pune masca fără să crâcnească, acceptând ideea că e spre binele ei, pentru a fi protejată. Nimeni nu se va întreba de ce o poartă pe gură din moment ce urechile comunică direct în nasofaringe și ochiul este poartă de intrare a virusului. N-am stabilit eu asta, ci niște medici care nu se ocupă de dresatul oamenilor.
Fardată cu forța
Spitalele bine dotate, cu personal care te vindecă doar zâmbindu-ți din priviri, există doar în imaginația zăludă a lui Iohannis și a batalioanelor de aplaudaci. Până să-și schimbe profilul în televiziuni de adulație, niște posturi au apucat, totuși, să prezinte realități revoltătoare. Acum, imaginile acelea cred că nici în arhive nu mai sunt de găsit. Guvernul, până la un punct tăvălit prin țărână pe bună dreptate, a devenit eroul zilei. Face parte tot din planul de testare a capacității românului de a suporta minciuna și bătaia de joc. Nereușitele au primit un plus în față și au devenit succese.
„România normală e țara în care politicienii încurajează independența sistemului judiciar și a judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic.” Este același Iohannis din noiembrie 2019. Nu poți contesta, are dreptate. Mai ales când Ludovic Orban atrage atenția judecătorilor să judece mai atenți. Evident că nu voia să dea sarcini Justiției, dar să facă, domnule, după cum vrea el. Învățământul? Locurile de muncă create? Deschideți fereastra și priviți pe stradă. Este România normală a lui Iohannis, România care și-a lăsat fața îngropată în farduri. N-a avut cum să se ferească. Au ținut-o de cap și i-au dat cu bidineaua pe obraji.
