Cât de influentă este astăzi China?

Ce-i drept, este o întrebare destul de ramificată și cam subversivă. Vorbim despre alianțele globale ale Chinei (sau despre încercările de a le crea)? Se teme Occidentul de puterea și potențialul său economic, sau de influența sa ca forță militară și tehnologică? Sau poate că nu este nici pe departe atât de puternică pe cât ar vrea liderii săi să creadă.

Complicat, dar percepția puterii crescânde a Chinei tinde să depășească realitatea acesteia. Bloomberg oferă cinci motive care susțin această afirmație.

Capacitatea  militară a Chinei pare exagerată. Cu toate discursurile sale despre declinul Occidentului și ascensiunea Estului, China rămâne o putere semnificativ mai slabă decât SUA pe aproape toate fronturile.

Ceea ce Beijingul consideră a fi practici neloiale – inclusiv operațiunile de supraveghere americane în spațiul aerian internațional și în apele din apropierea coastelor chineze – sunt doar o manifestare a exercitării puterii SUA în rivalitatea cu un adversar mai slab.

În plus, spune politologul Minxin Pei, China vorbește mult despre ambițiile naționale, dar nu le poate duce la îndeplinire.  „În fiecare caz, liderii de la Beijing au identificat priorități naționale de top și le-au oferit sprijin. Și, de fiecare dată, acest efort „al întregii națiuni”, menit să mobilizeze talentul și resursele unei țări gigantice, a dus doar la risipă, greșeală și eșec”.

Washingtonul se teme de influența financiară a Chinei asupra SUA? Și aici lucrurile sunt exagerate. Mai puțin de 2% din investițiile străine directe ale Statelor Unite sunt deținute în China, iar companiile americane cu capital de risc au investit  aproximativ 60 de miliarde de dolari în startup-uri chinezești din 2010, comparativ cu 1.300 de miliarde de dolari în SUA. Europa, însă, rămâne mai vulnerabilă.

Cât de  însemnată este alianța dintre China și Rusia? Mai puțin importantă decât pare – prietenia nu este similară cu influența. Sărăcia acordurilor economice semnate în timpul vizitei lui Xi Jingping la Moscova – care a omis în mod evident cel de-al doilea gazoduct din Rusia către China – indică faptul că Beijingul nu este pregătit să se implice total, cel puțin deocamdată. Asta prevestește probleme pentru orice alianță între cele două națiuni.

Pe de altă parte, implicarea Chinei în acordul dintre Arabia Saudită și Iran este un succes diplomatic și o provocare pentru SUA în Orientul Mijlociu –  o regiune în care americanii au de mult timp influență și interese geopolitice.

Până la urmă, China ocupă un loc important în discuția despre superputerea globală, dar mai are un drum lung de parcurs pentru a ajunge acolo.

Evident, nimeni nu poate să ignore a doua economie globală, dar acest statut a fost câștigat  mai degrabă de pe urma lăcomiei Occidentului decât din propriile resurse și tehnologii.