Cauta

Carmen Dan, mesaj de Ziua Marinei si o omagiere a marinarilor cazuti la datorie

Mesajelor transmise, marti, de Ziua Marinei, de catre seful statului si, respectiv ministrul Apararii, ambii fiind prezenti la ceremonialele organizate la Constanta, li se adauga cel al sefei MAI.

Carmen Dan, mesaj de Ziua Marinei si o omagiere a marinarilor cazuti la datorie - Ziarul NationalMinistrul de Interne le-a urat succes in misiuni marinarilor romani si a amintit, printre altele, faptul ca in ziua Adormirii Maicii Domnului sunt omagiati eroii Marinei, care si-au dat viata pentru binele tarii. “Ii omagiem in aceasta zi pe marinarii militari sau civili care si-au sacrificat viata in conflicte armate pentru apararea tarii sau in alte imprejurari dramatice ce aveau sa aduca glorie Marinei Romane. Astazi, suntem privilegiati sa fim parte a NATO, iar angajamentele noastre de securitate si stabilitate regionala sporesc rolul Marinei Romane in aceasta zona geostrategica importanta a Marii Negre. De asemenea, alaturi de militari, sarbatoritii acestei zile sunt si politistii de frontiera – cei care asigura siguranta frontierei de stat, inclusiv la Marea Neagra, dar si misiunile FRONTEX in marile si apele internationale”, suna mesajul adresat de Carmen Dan in aceasta zi de mare sarbatoare pentru crestini si pentru breasla marinareasca deopotriva.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Neymar, apel la Ancelotti, înainte de CM 2026
  • Exit mobile version