Cauta

Capitala a scăpat de clanul Firea-Pandele!

PSD nu asimilează prea bine perdanții, ca să folosim o expresie mai „light”, dar mai mult de atât, PSD miroase pericolul și îl elimină total, cu orice preț. Gabriela Firea a pierdut bătălia pentru București, dar Capitala și Partidul Social Democrat au scăpat de clanul Firea-Pandele, o primejdie iminentă, după cum se vorbea pe Kiseleff 10.

Da, Gabriela Firea a avut câteva proiecte interesante în primul mandat, iar unele chiar s-au materializat, dar, în același timp, o conductă („voluntară” și nu prea) a încercat să se mufeze la bugetul PMB, provocând scurgeri puternice.

Pe undeva, s-a înțeles mesajul, acela că, într-un nou eventual mandat, clanul Firea-Pandele ar fi acaparat total Capitala și, de ce nu, chiar Partidul Social Democrat.

Ciolacu, dispus să colaboreze cu Nicușor Dan

Pericolul era foarte mare, iar Marcel Ciolacu a înțeles că, la alegerile locale din București, în joc a fost chiar viitorul său politic, ca președinte al PSD. Tocmai de aceea Firea a fost trecută și pe listele pentru „europarlamentare” trimise de social-democrați, ca o ieșire din scenă elegantă, dar definitivă (!) ce i s-a oferit. Eșecul la „locale” n-a surprins pe nimeni, conducerea din Kiseleff deja pavase drumul spre Bruxelles. Capitala rămâne o miză viitoare, pentru 2028, dar riscul coalizării unor forțe periculoase în jurul tandemului Firea-Pandele a fost total îndepărtat – Gabriela Firea merge în Parlamentul European (un cimitir al elefanților, indiferent de ce se spune!), iar Florentin Pandele rămâne în Voluntari și fără conexiuni cu Bucureștiul.

 Marcel Ciolacu jubilează, a scăpat de cel mai mare ghimpe care îl deranja. Semnalul că i-a convenit înfrângerea Gabrielei Firea a fost telefonul dat lui Nicușor Dan. Nu doar că l-a felicitat pentru victorie, să zicem că a fost un gest firesc, de curtoazie, din partea premierului, dar i-a propus o întâlnire pentru a discuta despre cum pot colabora mai bine pentru dezvoltarea orașului.

Ce a înțeles Firea din toată această poveste? Că a fost lucrată pe TikTok! Halucinanta declarație a fost făcută la Brașov, în weekend – „Nu mă aşteptam să câştig, dar nici să fie un astfel de scor! O campanie ţintită împotriva mea, din partea celorlalţi contracandidaţi. La un moment dat, mă întrebam dacă eu sunt primarul în funcţie şi nu îmi dau seama, pentru că părea că mi se face mie o analiză şi cumva un bilanţ (…) Am prieteni care stăteau la vot, la cozi şi veneau tineri şi spuneau că, dacă voi fi eu votată, nu vor mai fi lăsaţi să meargă la studii în străinătate sau să muncească. Ferească Dumnezeu aşa ceva! M-am întrebat de unde e şi am aflat că pe Tik Tok s-au dat astfel de mesaje, împotriva mea. Vă daţi seama ce manipulare?!”.

Firea, la fel ca Geoană și Ponta

La fel ca Mircea Geoană și Victor Ponta, Gabriela Firea pare a avea aceeași soartă a pierzătorilor. PSD nu tolerează locul 2, spun „greii” din Kiseleff, de aceea partidul se distanțează încet, dar sigur de aceste personaje.

Putem spune că, atâta vreme cât Marcel Ciolacu va fi președintele partidului, Firea nu va mai reprezenta un nume important în PSD, cu atât mai mult nu-i va mai fi permisă o revenire în forță, ca să zicem așa. Social-democrații au închis ușile imediat ce Firea a prins cursa de Bruxelles, unde o așteaptă un post călduț de europarlamentar – fără griji, responsabilitate și muncă, dar plătit regește.

Pentru PSD, eticheta cu „abuzurile asupra bătrânilor” lipită de numele partidului a fost foarte greu de dezlipit. Costul, fotoliul de primar al Capitalei, însă mulți zic că a meritat. Scandalul „azilele groazei” n-a trecut fără un preț, iar social-democrații nu uită cât de tare a trebuit să tragă ca să repare prejudiciul provocat. Scorul de la „locale”, dar mai ales „europarlamentare” putea fi și mai bun dacă acest subiect n-ar fi existat.

În câteva luni, totul va fi dat uitării, de aceea trebuie spus că intrarea în cursa pentru PMB a Gabrielei Firea a fost, de fapt, cea mai bună mișcare pe care o putea face Marcel Ciolacu. Pierderea bătăliei pentru București era inevitabilă – nimeni nu s-a așteptat ca un candidat „second hand” să triumfe în Capitală, să fim serioși! -, dar liderul PSD trebuia, cumva, să-i întoarcă „serviciul”. Și i-a lipit Gabrielei Firea, pe frunte, eticheta „perdantă”, care o scoate definitiv din grupul decizional al social-democraților.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • O companie de smartphone-uri din China umilește producătorii auto occidentali
  • Aer condiționat fără gaze poluante? Tehnologia refrigeranților solizi
  • Curățenie „made in Oradea” la Palatul Victoria: Bolojan, mopul magic al sinecuriștilor
  • Atac la siguranța națională. Angajații care opresc inundațiile, decimați de guvern
  • Bolojan vrea să bage frica în bugetari. Se fac liste negre cu protestatari
  • Ritmul mesei contează: De ce mâncatul pe fugă îți afectează sănătatea mai mult decât crezi
  • ”Tăticul a ajuns acasă”, dar cum rămâne cu Ucraina?
  • CCR, ÎNCĂ O BOMBĂ! Colaborator al fostei Securități, Băsescu primește toate privilegiile înapoi
  • Peștele de la cap se-mpute. Inspectorii ANAF, trimiși de șefi doar la micile afaceri românești
  • Exit mobile version