Pentru stânga americană, cei patru ani de domnie a lui Donald Trump au oferit șansa de a critica politica sa privind imigrația. Vă mai amintiți zilele când, rând pe rând, aeroporturile se închideau, iar pe străzile marilor metropole aveau loc demonstrații deloc pașnice în care hipsteri cu tricouri „Aboliți ICE” (n.r. – departament federal însărcinat cu paza frontierelor) protestau împotriva conducerii SUA? Democrații nu i-au uitat (nici nu aveau cum), cum la fel bine îi mai țin minte și pe cei de la Uniunea Americană pentru Libertăți Civile, care într-un singur weekend a strâns donații de 24 de milioane de dolari doar promițând să conteste pe bandă rulantă ordinele privind imigrația date de Trump.
Atunci, activiști și parlamentari finanțați de Partidul Democrat băteau țara în lung și-n lat urlând împotriva centrelor de detenție și a fascismului pe care „închisorile de migranți” gândite de Trump le întruchipau.
Hemoragie de migranți la granița de sud
La jumătatea mandatului lui Joe Biden, zelul democraților pare-se că a dat greș.
Confruntat cu o creștere record a migrației la granița de sud, Joe Biden se vede azi aruncat într-o încrengătură legătură politică și birocratică extrem de periculoasă pentru viitorul său la Casa Albă.
Datele raportate de polițiștii de frontieră sunt periculoase pentru calculele electorale ale democraților. Într-o singură zi din septembrie, peste 10.000 de migranți au ajuns în Eagle Pass, un orășel de la granița cu Mexicul, care nu are mai mult de 30.000 de locuitori. Populația din Eagle Pass s-a mărit cu aproape o treime în doar 24 de ore! Mai la nord, primarul din El Paso continuă să spună că zilnic înregistrează o medie a intrării de 1200 migranți. „Orașul meu e pe punctul să se rupă în bucăți, sunt mari tensiuni”, avertizează omul.
Pentru Administrația Biden, care și-a făcut un obiectiv din a trata diametral opus de Donald Trump chestiunea imigrației, acest flux de oaspeți nepoftiți este imposibil de gestionat. Deja presa din State scrie aproape zilnic cum spitalele și paturile centrelor de adăpost din New York și Chicago sunt neîncăpătoare.
Sondaje devastatoare, dar Biden nu se lasă
Evident, situația alimentează (cu rapiditate) o reacție negativă inclusiv din rândul liderilor democrați locali, ca să nu mai pomenim de republicani.
Și toată această tensiune se revarsă în cursa prezidențială. Cele mai recente sondaje arată că Biden este profund nepopular printre americani și asta în mare parte din cauza răspunsului său la criza imigrației. Washington Post și ABC News au testat electoratul, iar rezultatul îi îngrozește pe liderii Partidului Democrat – 62% dintre cetățenii SUA dezaprobă acțiunile lui Biden în această chestiune.
Cum răspunde Joe Biden? Pare că s-a dublat, adică dă de înțeles că administrația sa e pregătită să primească și mai mulți imigranți. Nu mai departe de luna trecută el a acordat statut legal de muncă pentru aproape o jumătate de milion de venezueleni care au intrat în SUA din 2021 încoace.
Culmea este că, istoric vorbind, Partidul Democrat a jucat în tabăra cealaltă în problema imigrației. De exemplu, Ronald Reagan a adoptat legi care îi sancționau drastic pe cei intrați ilegal în America. Biden însuși spunea, prin 2006, la o întâlnire a Clubului Rotary din Carolina de Sud – „Oameni buni, am votat pentru un gard. Am votat pentru 700 de mile de gard”. Și nu a fost singurul, căci legislația care se referea la ridicarea unui gard la frontiera sudică a SUA a fost, atunci, susținută susținută de o mare parte din Partidul Democrat, inclusiv de Hillary Clinton (senator, la vremea respectivă) și Chuck Schumer, actualul lider al democraților din Senat.
Mai târziu, ca vicepreședinte, Joe Biden l-a sprijinit pe Barack Obama când Casa Albă a depășit recordul de deportări – 3 milioane de oameni expulzați din SUA.
Ca să înțelegem mai bine ce fel de politicieni erau și continuă să fie la Washington trebuie spus că, prin 2013, parlamentarii democrați cereau inclusiv eliminarea statutului legal inclusiv pentru copiii de migranți care se născuseră pe pământ american! Azi, alde Biden&co. nu-și mai amintesc nimic, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.
Biden este purtator de scutece,nu isi aduce aminte cum il cheama,de abia reuseste sa coboare o treapta fara sa pice in nas.Intrebarea este cine il tine asa, impaiat ,la ferestra pt prosti?Care este scopul distrugerii occidentului? Se pregateste venirea unui ,,salvator,, pe modelul ,,tatuca, stalin?