AcasăPoliticaCandidează Nicolae Ciucă la prezidențiale? Liderul PNL i-a surprins pe toți -...

Candidează Nicolae Ciucă la prezidențiale? Liderul PNL i-a surprins pe toți – VIDEO

sursa foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

În contextul în care în acest an vor avea loc mai multe rânduri de alegeri, inclusiv cele prezidențiale, subiectul potențialilor candidați pentru cea mai înaltă funcție în stat ajunge să fie adus tot mai des în discuție.

Liderul Partidului Național Liberal, fostul premier Nicolae Ciucă, actualmente aflat în fruntea Senatului, a fost întrebat marți seară, 30 ianuarie, dacă va candida la funcția de președinte al României din partea PNL.

Nicolae Ciucă a precizat că încă nu a fost luată o decizie. Totodată, fostul premier liberal a spus că „nu se dă înapoi” din fața unei eventuale candidaturi.

Explicațiile lui Ciucă

Liderul PNL a susținut că nu poate cere partidului să se mobilizeze pentru alegeri şi el să „stea deoparte” şi să privească.

„În atribuțiile funcției președintelui Partidului Național Liberal este și această prevedere de a-și asuma candidatura la funcția pe care, împreună cu partidul, se va decide.

Eu nu pot să mă duc în fața Partidului Național Liberal și să le solicit să se mobilizeze, să-i îndemn la tot ceea ce înseamnă competiția electorală pentru acest an și să stau deoparte și să privesc sau doar să coordonez ceea ce se întâmplă în partid”, a spus în primă fază Ciucă, răspunzând întrebării moderatorului emisiunii de la Antena3.

Care spune că e prioritatea în acest moment

Liderul PNL a continuat spunând că prioritatea liberalilor o reprezintă continuarea asigurării stabilității guvernării, știut fiind faptul că partidul pe care-l conduce formează, alături de PSD, coaliția de guvernare. Așadar,

Este clar că în momentul de față și sigur nu este momentul, nu și-a anunțat nimeni candidatura, nu este momentul pentru astfel de candidatură. Am menționat și susțin că în acest moment prioritatea noastră este să continuăm să asigurăm stabilitatea guvernării, să continuăm să ne preocupăm de toate aceste probleme care iată că sunt cât se poate de evidente și sunt provocări de zi cu zi la nivelul guvernării, iar în momentul în care va veni vremea să ne asumăm și această candidatură o vom face.

Cert este că în momentul de față, împreună cu Partidul Național Liberal, împreună cu activul de partid, vom decide și acest demers, de la care, pentru că m-ați întrebat direct, vă răspund la fel de direct nu mă dau înapoi”, a completat Nicolae Ciucă răspunsul.

author avatar
Andrei Coman
490 afisari

4 COMENTARII

  1. Ha ha ha ! Si ce-l recomanda pe ciuca ?Privirea aia goala? Teza de doctorat plagiata?

  2. PROSTI SUNT CEI CARE SE UITA IN GURA ACESTUI HABARNIST ,O MEDIOCRITATE ,O SCULA PUSA IN SCAUN DE JOHANIS SI AMERICANI.

  3. Nu merita sa fie votat ! Un mascarici cu un C.V. plin de minciuni . Eroul de la Plenita .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger