Cauta

Candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezideniale 2024, validată în Consiliul Naţional al PNL

Consiliul Naţional al PNL, reunită, duminică, la Palatul Parlamentului pentru validarea candidaturii lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale.

Participă 1.400 de delegaţi liberali din întreaga ţară, conform unui anunţt al lui Rareş Bogdan.

Şedinţa PNL, de la ora 11.00

Pentru validarea candidaturii lui Nicoale Ciucă în Consiliul Naţional, a fost nevoie de un vot al Biroului Executiv Central, privind o derogare pentru ca preşedintele partidului să poată candida la alegerile prezidenţiale, pentru că acesta nu avea vechimea de 5 ani în partid, prevăzută de statutul PNL.

„Duminică, Partidul Naţional Liberal se reuneşte în cadrul Consiliului Naţional, unde va fi votat candidatul PNL pentru alegerile prezidenţiale.

Vom discuta despre viziunea noastră pentru o Românie mai prosperă şi mai sigură – în care familiile sunt protejate, tinerii au oportunităţi de creştere şi locuri de muncă, iar seniorii sunt respectaţi pentru toată munca şi dedicarea lor”, au informat reprezentanţii formaţiunii.

Pe 29 august, Biroul Politic Naţional al PNL a validat prin vot unanim candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale.

”În Biroul Politic Naţional de astăzi, BPN-ul şi-a desemnat candidatul care va intra spre aprobare în Consiliul Naţional. Eu voi fi cel care voi candida la preşedinţia României. Le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru încredere şi am convingerea că doar împreună cu dumnealor, cu toţi membrii PNL, vom reuşi să intrăm în turul doi şi vom reuşi să câştigăm alegerile prezidenţiale”, declara atunci Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă e un om bogat

Liderul PNL, candidatul formațiunii politice la alegerile prezidențiale, dă de înțeles că nu se consideră un om bogat. Și că familia reprezintă, de fapt, cea mai mare bogăție a sa. „Îmi completez declarația de avere în 10 minute”, a spus Nicolae Ciucă.

„Nu. Sunt un om care își împărtășește bogăția prin viața de familie. Am o familie frumoasă și ea reprezintă cea mai mare bogăție a mea”, a spus Ciucă.

Liderul PNL a lăsat să se înțeleagă că nu deține o avere foarte mare. Și că i-ar lua puțin timp, doar câteva minute, să-și completeze declarația de avere. „Dacă mă întrebați, îmi completez declarația de avere în 10 minute”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Eu cred că fiecare dintre noi trebuie să avem o gândire cât se poate de realistă, să ne gândim: Doamne, cât de mult ne trebuie? Ce să facem cu atât?”, a mai afirmat liderul PNL într-un interviu la Antena 3 CNN.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Dolarul slab, finanțatorul tranzacțiilor „carry”
  • Ribbentrop-Molotov 2.0. America revendică Polonia, România – abandonată Franței
  • Deși suntem cu un picior în groapă, OCDE ne obligă să donăm bani pentru redresarea economică a Ucrainei
  • Tensiuni la Clairefontaine: Didier Deschamps, nemulțumit de atitudinea Realului față de jucătorii francezi
  • Dan Șucu a ales: ei vor conduce Rapidul!
  • Statul și-a mai tras niște bani din afacerea cu energia
  • Sondaj Avangarde. AUR, pe primul loc în preferințele românilor, în scenariul unor alegeri parlamentare. Ce partide completează TOP 3
  • „Incredibilul” Marco Rubio devine vârful de lance al lui Trump
  • Pariul UE cu China este sortit eșecului
  • Exit mobile version