În PNL, liniștea este primul semn că se pregătește o execuție. Iar în jurul lui Ilie Bolojan, liniștea a cam dispărut și de la o vreme se aud tot mai clar vocile liderilor liberali care nu mai înghit direcția impusă de la Palatul Victoria. Sau de la „gașca din Oradea”? Ultima, dar cu siguranță nu cea mai neînsemnată, este vocea lui Thuma Hubert, care s-a ridicat împotriva premierului. O fi șeful Executivului în grațiile Bruxellesului, dar guvernează cu voturi primite din România, totuși.
Și nu vorbim despre un liberal oarecare, pierdut prin eșaloanele inferioare ale partidului. Thuma Hubert este genul de lider cu intrare liberă în Modrogan 1, respectat de colegi, atent urmărit de adversari și extrem de bine conectat la vârful a ceea ce, în limbaj colocvial, se numește „Sistemul”. Un astfel de om nu vorbește întâmplător, așa că, atunci când unul ca Hubert se ridică împotriva premierului, mesajul nu este despre taxe locale sau bugete, ci despre rupturi interne.
Iar când pierzi sprijinul unui lider ca Hubert, nu-i bine, nea Ilie, nu-i bine deloc!
Și, istoric vorbind, când PNL începe să-și piardă liderii grei, finalul nu poate fi niciodată elegant. Să ne amintim de Nicolae Ciucă, alias „Nick of Langley”, cum îi plăcea să fie alintat. Premier, președinte de partid, omul „Sistemului”, garanția stabilității. Iar astăzi? Un bunic politic scos definitiv din scenă, aruncat la groapa istoriei ca o măsea stricată, de care nimeni nu vrea să-și mai amintească.
11 luni până la „pa și la gară”
Ilie Bolojan mai are aproximativ 11 luni de guvernare, o realitate de care nu prea se ține cont astăzi. Totuși, la final de decembrie 2026, cheia de la Palatul Victoria trebuie predată PSD-ului, conform algoritmului sacru al coaliției de gyverbare.
Ce poate face Bolojan în acest timp? Nimic spectaculos, dar multe lucruri dureroase. Să mai crească niște biruri, să mai apese pe accelerația fiscală, să mai îngroape câteva afaceri românești – preferabil pe cele care îndrăznesc să concureze multinaționalele occidentale. Rețeta este cunoscută, aplicată și răs-aplicată.
Întrebarea reală este alta: mai are Ilie Bolojan vreo șansă să-și recâștige partidul? La viteza cu care cresc vocile critice din interiorul PNL, răspunsul pare deja scris. Soarta sa politică ar cam fi pecetluită, iar partidul se pregătește, din nou, să-și sacrifice liderul de serviciu.
Sursele noastre spun că Bolojan ar avea un plan de rezervă. Cică ar trebui să fim atenți la ce se întâmplă prin Oradea și județul Bihor. Bârfitorii politici, dar care uneori nimeresc mai bine decât analiștii „sobri” de la Antena 3, spun că Bolojan visează la un scenariu „Marcel Ciolacu”. Adică, o retragere strategică într-un loc călduț, departe de scandalurile de la București. Pentru Ciolacu a fost Buzăul, la Bolojan ar fi Bihorul.
Coincidență sau nu, se vorbește tot mai des despre aprobări accelerate de proiecte, bugetări generoase și investiții oportun plasate, în perspectiva ieșirii din scenă a premierului liberal.
Nu e nimic nou sub Soare, corect?! Politica românească este plină de lideri care „se retrag” exact acolo unde au grijă să rămână cu bani și influență.
Apropo de comparația cu Marcel Ciolacu: nu vi se pare că PNL devine, pe an ce trece, o copie fidelă a PSD? Partidul alături de care guvernează de ani buni a lăsat, se pare, și niște metehne. Liberalii au început să-și devoreze liderii cu o plăcere aproape social-democrată. Nu livrezi atât cât trebuie pentru bunăstarea partidului? Zbori din funcție! Nu aduci suficientă putere formațiunii? Ești șters din memorie! Florin Cîțu – excomunicat! Ludovic Orban – trecut la „Așa, nu”! Nicolae Ciucă – istorie! Acum, pe lista de așteptare a ajuns Ilie Bolojan.
PNL nu mai construiește lideri. Îi folosește și îi aruncă.
Și, totuși, ce spun „ambasadele”?
Și, totuși, în România ultimilor ani nimic nu se decide cu adevărat fără un ochi aruncat peste gard. „Ambasadele” contează. Iar lecția lui „decembrie 2024” am învățat-o: deciziile mari nu se mai iau la București, ci în alte capitale europene.
Ilie Bolojan a înțeles asta și a mers, de curând, să primească binecuvântare pe axa Budapesta-Viena, dar și să dea ploconul, după cum au „tradus” unii contractul atribuit OMV pentru explorare în Marea Neagră.
Rămâne de văzut dacă aceste garanții externe vor cântări mai mult decât războiul intern din PNL. Pentru că istoria recentă arată clar: când partidul îți întoarce spatele, nici sprijinul de peste granițe nu te mai salvează. Iar Ilie Bolojan a intrat exact în acel moment periculos în care PNL începe să-și pregătească următorul sacrificiu.
