Mai sunt doar două zile de campanie electorală. Atipică, spune Iohannis, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Atipică, repetă și premierul, vocea a doua a Cotroceniului. Atipică prin prostie, prin grandoarea bădărăniei și prin atacuri mârlănești, adaug eu. Mai rău ca niciodată. Nu cred că, dincolo de automatismul sau reflexul politic, cetățeanul a înțeles de ce trebuie votat candidatul cutare și nu celălalt, cu ce este mai bun al lui decât al lor. Am rezerve că, în final, a priceput de ce trebuie să voteze. Pentru că i-o cere partidul pe care îl simpatiza, candidatul care i-a trimis măști de protecție acasă sau pentru că așa s-a obișnuit, să voteze?
Cetățeanul, căci alegerile, teoretic, sunt pentru el, nu pentru partide, nu are de la cine să ceară sfaturi. În stânga lui sunt cohortele care votează din răzbunare, îl punem pe ăsta ca să nu iasă celălalt, iar în dreapta se înșiră scârbiții unei politici păguboase, cei care nu mai așteaptă ceva de la vreun partid.
Alegeri sau rating?
O campanie fără afișe, fără postere. Câți dintre cei care ar vrea să-și exprime votul știu cum arată candidații? Nu-l știu nici pe-al lor, darmite pe ai celorlalți. Consilierii care așteaptă votul, la fel, sunt o mare necunoscută. Ajuns în cabină, cetățeanul cu ștampila o va pune pe numele care îi sună într-un fel anume la ureche, fără a se mai uita și ce partid reprezintă. Să te mai mire, astfel, că iese primar un social-democrat, cu un consiliu majoritar PNL sau de la un partid pe care nici televiziunile nu sunt sigure că-l știu? Cine și ce a înțeles din campania asta în care scandalul a fost punctul forte? În care interlopii au stat la braț cu candidatul lor și îl ajută să câștige numai ca să capete o tarabă în piață. A pătruns cineva ideea votului în condițiile în care candidații nu au apărut niciunde la televizor, ci numai reprezentanții partidelor care i-au înscris pe listele electorale?A înțeles cineva de ce în plină campanie electorală, pe intervalul de timp cel mai populat se difuzau interviuri cu cântărețe obosite, cu pensionari nemulțumițide păcălelile Guvernului și dudui încurcate în stereotipii ca într-un dicționar latin, dar altminteri cu pretenții de analiști?Aveau legătură cu alegerile sau cu ratingul postului?
Efect subliminal nesesizat
Campanie electorală? Care? Când? Ce fel de campanie o fi fost când, în clipa în care părea să se lege un dialog, se întrerupea totul ca să admirăm clipurile guvernamentale despre Covid și despre cum să punem capacul la pubela în care aruncăm masca folosită? Știrile despre epidemie se desfășurau în regim de breaking news, spărgând construcția programelor. Ca să aflăm ce? Că ministrul Nelu Tătaru este îngrijorat? Nu mi s-a părut mai îngrijorat ca atunci când îi cade smocul pe frunte sau când spune că nu am trecut de valul unu, ci abia sutem pe cocoașa a doua. Breaking news, deci. Numai că emisiunea era seara iar știrea zăcea prin redacții încă de pe la prânz. Campania electorală s-a împletit perfect cu cea despre Covid. Nu știu dacă pro sau contra, niciodată nu s-a înțeles prea bine. Erai îndemnat să te speli pe mâini când vorbea vreun sol de la vreun partid, și ți se spunea să te distanțezi social când atacau contestatarii. Efect subliminal pe care prea puțini l-au sesizat.
Marea lehamite electorală
Vorbea Marcel Ciolacu. Spunea să iasă lumea la vot în număr cât mai mare. Deveneai încrezător că n-o fi dracul chiar atât de negru. Și imediat apărea și Orban, care declara că sunt echipe medicale de inervenție pregătite pentru orice situație. Umor negru sau… sau… dați-mi un cuvânt delicat, ca să nu zic chiar prostie? Ca atunci când ești cu gâtul la ghilotină și călăul te încurajează că dacă nu-ți zboară capul din prima, nu repetă lovitura. Controlăm situația, te încuraja și Nelu Tătaru, iar la final ți-o trântea că numărul cazurilor crește. Tot crește. Și tot crește. Să vină lumea la vot, țipă și candidații. Și imediat scotea capul după perdea același Tătaru care, nu că ar fi vrut să sperie, dar amintea așa, nevinovat, că numărul de locuri de la ATI este tot mai redus, că nu prea mai sunt locuri. Pentru o zi, vorba colegei mele, Claudia Marcu, pandemia se suspendă. După, nu mai contează. Important este că a reușit campania. Cea despre Covid, pentru că cealaltă, electorală, nu și-a găsit locul. A rămas tot la faza de înjurături, panarame nicușordănești și sughițuri băsesciene. Să mergem la vot, se extaziază partidele. Mergem, dar să ne spună și de ce, căci dincolo de silă nu se vede altceva.
