AcasăPoliticaCălin Georgescu îi cere lui Klaus Iohannis să plece de la Palatul...

Călin Georgescu îi cere lui Klaus Iohannis să plece de la Palatul Cotroceni: „Veți deveni un infractor dovedit”

Fostul candidat independent la președinție Călin Georgescu, învingător în turul 1 al alegerilor prezidențiale din România și care, ulterior, au fost anulate la ordinul CCR, i-a transmis lui Klaus Iohannis să părăsească fotoliul de la Cotroceni începând cu data de 22 decembrie.

Potrivit lui Georgescu, dar nu numai, după data de 21 decembrie, Iohannis ocupă funcția de președinte în „mod abuziv”.

Călin Georgescu: „Vreți să rămâneți președinte în mod abuziv?”

„Dacă rămâneți președinte o secundă peste ora 12 noaptea veți deveni un infractor dovedit”, a afirmat Georgescu.

„Mandatul dumneavoastră se încheie. Întreb: vreți să rămâneți președinte în mod abuziv? Atunci veți fi unul ilegal, imoral și infracțional” – Călin Georgescu

Fostul candidat independent la președinția României a invocat Constituţia:

„Mă voi adresa acum, direct și precis, domnului Klaus Werner Iohannis: De mâine, domnule Iohannis, sunteți doar un simplu cetățean. Așa este și normal într-un stat democrat, pe baza Constituției, articolul 83, alineatul 1. Mandatul dumneavoastră vi se încheie. Întreb: vreți să rămâneți președinte în mod abuziv? Atunci veți fi unul ilegal, imoral și infracțional.

De aceea, domnule Iohannis, revin în sfera puțin cunoscută de dumneavoastră, cea de a vă vorbi cu respect. Vă spun așa: Plecați acum! Zece ani cu dumneavoastră ne arată astăzi unde am ajuns. Nu doar în cea mai gravă situație de după 1989, ci ce ați făcut, ce ați creat în acești zece ani este un dezastru.

Vă spun așa: Plecați, fiți demn, dacă înțelegeți acest cuvânt. Învățați demnitatea de la poporul român, extraordinar, așa cum s-a comportat și cum se comportă.

Măcar cel puțin, învățați acest lucru în al doisprezecelea ceas. Care este, din punct de vedere legal și constituțional, și ultimul ceas pentru dumneavoastră”, a transmis Călin Georgescu.

Klaus Iohannis, consultări cu partidele

În timp ce Georgescu îi cere demisia, Iohannis îi primește duminică, 22 decembrie, la Cotroceni, pe liderii celor trei partide din coaliție, care oricum nu s-au înțeles nici asupra împărțirii finale a ministerelor, nici în privința numelui de premier.

O nouă ședință va avea loc înainte de întâlnirea cu Klaus Iohannis, programată la ora 12. Atât liderii PSD, cât și ceilalți lideri ai coaliției încearcă să îl convingă pe Marcel Ciolacu să accepte să fie premier.

În același timp, există un blocaj și la împărțirea ministerelor, fiind disputat de PSD și PNL ministerul Transporturilor și de PNL și UDMR ministerul Dezvoltării.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
290 afisari

4 COMENTARII

  1. Partidele care vor merge la Cotroceni il legitimeaza pe iohannis. De partidele „proeuropene” nu ma mir, soarta/puterea lor e legata de uzurpator. Tot ce fac e sa-i castige timp uzurpatorului, poate-poate apare o stare de urgenta sau vreun razboi. Pentru uzurpator, Ciolacu e mai de incredere decat liberalii condusi de Bolojan. E bine tinut in lesa.
    Ultima stire de la ANAF – PNL sponsorul lui Georgescu – ne arata ca avem de-a face cu un pompier piroman. A dat foc la tara si apoi s-a prefacut ca stinge incendiul. Trebuie inlaturat cat mai repede de la Cotroceni, altfel va mai face multe alte rele.

  2. Dupa ce m-am p…t pe voturile voastre,acum ma p.s si nu de ieri de si pe Comstetuteea voastra.Acum noi suntem la putere,si nu ne dam dusi.Instetuteele statului stau de veghe,asa ca ciocu’ mec.Am vrut sa spun mic ,dar nu pot sa pronunt.Eteeee dracia dracului ca am putut,pai daca m-ati infureat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger