Cauta

Călin Georgescu, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „Când ești sluga slugilor este cea mai jalnică sclavie” – VIDEO

Georgescu, atac dur la adresa lui Nicușor Dan - Ziarul National

sursa foto: captură video România TV

Călin Georgescu a ajuns marți, 18 noiembrie, la sediul Poliției din Buftea, pentru a semna controlul judiciar. A fost așteptat, ca de obicei, de mulți susținători, care i-au scandat numele.

Fostul candidat la prezidențialele de anul trecut, ajuns în turul al doilea, înainte de anularea alegerilor, în decembrie, a dat glas criticilor la adresa actualului șef al statului, Nicușor Dan, despre care a spus că „și el face parte din categoria păduchilor cu explicații” și că „a făcut sistemul de râs”.

Georgescu, despre N. Dan: Și el face parte din categoria păduchilor cu explicații

„Și el face parte din categoria păduchilor cu explicații, șobolanii sunt în spatele lui. Însă, văzând cum stau lucrurile, știți când ești sluga slugilor este cea mai jalnică sclavie.

Referitor la biografia mea, aș vrea să îi ajut ca să nu muncească foarte mult, că muncesc totuși mult la asta. Deci vreau să le spun să treacă acolo în catastif că scufundarea vasului Titanic îmi aparține, că la vremea respectivă am lucrat cu Mata Hari, care m-a plătit și din acei bani am putut să mă întrețin la Viena”, a declarat, ironic, Călin Georgescu în fața presei, din fața sediului Poliției din Buftea.

Fostul candidat la prezidențiale l-a criticat pe liderul de la Cotroceni după ce președintele a acordat recent un interviu unui post de televiziune, în ideea că în loc să dea interviuri ar trebui să fie preocupat de alte aspecte ce țin de starea națiunii și de problemele cu care se confruntă oamenii.

Călin Georgescu, baie de mulţime, noi declaraţii incendiare

„Știți, fără umor se alege praful de tragedie, ăștia au umor, dar acum vorbind serios, ca să ai timp să vii la un post de televiziune, nu? S-a dus la România TV! Și să nu îți faci timp față de poporul obidit, sărăcit, îngrijorat, un popor care are probleme imense: de la morții suspecți de la Spitalul Pantelimon, de care nu mai vorbește nimeni nimic, de la copiii care mor la spital la Iași, de la milioanele de români, peste 7 milioane de români care trăiesc în afara granițelor, de la starea jalnică a facturilor, (…) tu să ai timp de așa ceva, și să mai vorbești și anti-constituțional, eu zic așa: Băiatul ăsta a făcut sistemul de râs. Adică, sistemul care l-a numit, el l-a făcut de râs”, a mai afirmat Georgescu.

In exclusivitate ce a declarat Domnul Georgescu astăzi 18 noiembrie 2025!

Călin Georgescu: „Eu rămân constant alături de poporul român”

Fostul candidat în cursa pentru fotoliul prezidențial le-a mulțumit susținătorilor care au venit și marți pentru a-i fi alături, declarând că va rămâne constant alături de poporul român și de oamenii nedreptățiți.

„Eu rămân constant alături de poporul român, sunt alături de cei săraci, alături de cei nedreptățiți, de cei umiliți, de cei care simt că nu contează în această lume și tocmai ei contează și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi aici, și de fiecare dată, și la tribunal, pentru că înseamnă curajul poporului român de a apăra ce contează și anume: credința, demnitatea și patria”, a mai spus Georgescu.

„Noi știm cum s-au furat alegerile, știm cine este implicat și când va veni momentul se vor trezi cu acest adevăr pe masă”, a mai afirmat Călin Georgescu.

Nicușor Dan: „Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia domnului Georgescu”

Recent, președintele Nicușor Dan a făcut referire, într-un interviu televizat, la biografia lui Călin Georgescu.

„Am strâns multe materiale, bineînțeles că a fost una din promisiunile pe care le-am făcut în campanie că o să lămurim ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie-decembrie anul trecut. Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia domnului Georgescu, inclusiv ceea ce anul trecut la alegeri erau cumva niște suspiciuni și între timp am documentat mult mai bine interferența rusă, deci la momentul potrivit o să ieșim cu o sinteză din toate materialele”, a declarat Nicușor Dan, la România TV.

„Mă interesează mult mai mult, și cred că și pentru România e interesant, biografia acestui personaj. Cum a stat câțiva ani la Viena și n-a făcut nimic. Adică sunt niște lucruri pe care o biografie de om normal (…), adică oameni normali nu sunt în poziția asta, să stea câțiva ani fără să facă nimic”, a afirmat Nicușor Dan.

Ultimele stiri

  • Dezvăluirile făcute de o publicație franceză. Ce amănunte ies la iveală despre patronul barului din Elveția unde s-a produs tragedia de Revelion
  • Aglomerație pe DN1, în județul Prahova: Coloane de mașini la Comarnic, Bușteni și Sinaia/Rutele alternative pentru șoferi
  • Prognoză specială pentru București. Cum va fi vremea în Capitală până luni, 5 ianuarie
  • Tragedia din Elveția. Apelul emoționant al unui bunic care își caută nepoata dispărută în urma dezastrului de la Crans-Montana: „Încă mai avem speranţă”
  • BREAKING NEWS. Explozii puternice la Caracas- VIDEO/Update. Trump confirmă atacul SUA în Venezuela, susținând că Maduro „a fost capturat” şi scos din ţară
  • Ninsori în mai multe zone ale țării. Circulație în condiții de iarnă pe autostrăzi și drumuri din 14 județe. Se intervine cu utilaje de deszăpezire – VIDEO
  • Incident incredibil! Un tânăr s-a dezbrăcat complet în fața împăratului Japoniei și a familiei sale
  • Avalanșă de proporții la Bâlea Lac, declanșată accidental de doi schiori – VIDEO
  • Meteorologii anunță vânt, ninsori și viscol în mai multe zone! Avertizări Cod galben și portocaliu – HARTA/ Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 50 de centimetri, la munte
  • Trump avertizează că SUA sunt pregătite să intervină dacă Iranul reprimă violent protestele pașnice: „Suntem înarmați și gata de acțiune”
  • Exit mobile version