Cauta

Cum a explicat Călin Georgescu pozele în care apare alături de Horațiu Potra. Duminică, negase că l-a întâlnit

Călin Georgescu a "dat în bâlbâială" când i s-au pus în faţă pozele în care apare alături de mercenarul Horațiu Potra. Sursa foto: Antena 3

Postul Antena 3 a prezentat imagini de la o întâlnire în trei, între Călin Goergescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila. Fotografiile nu sunt datate și nu pare întâlnirea de la fermă de cai, de acum câteva zile, ci o întâlnire care a avut loc în public.

Reamintim, duminică, la Realitatea Plus, Călin Georgescu afirmase că știe despre Potra, dar că nu l-a întâlnit niciodată.

„Ştiu de el, evident, ştiu cum ştiţi şi dumneavoastră”, a spus Georgescu. „Nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”, a spus atunci Georgescu.

Cum a explicat pozele cu Potra şi Eugen Sechila

Fostul mercenar Horațiu Potra, prins de polițiști cu portbagajul plin de armament, este asociat cu candidatul la prezidențiale, Călin Georgescu. Acesta din urmă spune că este posibil să-l fi întâlnit, dar oricum nu-și mai aduce aminte, şi susţine că pozele sunt vechi de cel puțin 4 ani.

Ca persoană publică m-am văzut cu sute de mii de oameni pe lună. Cert este că eu ca persoană publică aveam nevoie de gărzi de corp, iar ei sunt din legiune.

Nu e în cercul meu de apropiați (n.r. Potra). Încerc să-mi amintesc, aceste poze sunt de câțiva ani de zile. Nu pot să nu mă văd cu oameni, asta e activitatea mea. Cred că acum 3 ani m-am întâlnit cu el. Eu nu îmi aduc aminte să mă fi văzut cu el, am fost în multe locuri. Acolo la ferma respectivă am filmat și m-am antrenat la călărie.

Destul de des mă duc acolo, am fost și recent, dar asta nu înseamnă că m-am întâlnit acolo. Am încredere doar în oamenii mei din Legiunea Străină, dar dl Potra nu face parte din grupul meu de prieteni apropiați”, a spus Georgescu la Realitatea.

La masă, în imaginile cu Georgescu și Potra apare și Eugen Sechila.

Legionarul a descris şi el imaginile

Eugen Sechila a intervenit și el telefonic la Realitatea TV, în același timp cu Călin Georgescu.

„Această fotografie a fost făcută acum vreo patru ani. O perioadă în care am avut două întâlniri consecutive cu Horațiu Potra: una în care ne-am întâlnit cu foști camarazi din Legiunea Străină, iar a doua la Hotel Marriott.

O întâlnire oarecum anodină, în care s-a discutat despre o eventuală pază și protecție. Atâta tot”, a susținut Sechila.

Alături de partenera sa de viață, Elena Puiu, Eugen Sechila este conducătorul „Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”. Asociația a fost interzisă în școlile din România, după ce autoritățile au avut probe ale propagandei legionare pe care o practicau Sechila și Puiu printre elevi.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version