AcasăPoliticaCalimente stranuta-n fasole

Calimente stranuta-n fasole

Deputatul liberal Mihaita Calimente a facut o gafa de proportii. ”Daca strada nu ne vrea nici pe noi (pe liberali – n.r.), atunci sa-i voteze pe bulgari”, a trantit acesta, intr-o interventie televizata.

Gura liberalului Mihaita Calimente vorbeste fara el

Iritat de acuzatiile pe care romanii iesiti in strada le aduc intregii clase politice, Mihaita Calimente si-a pierdut calmul si a sarit calul. ”Daca strada nu ne vrea nici pe noi, atunci sa-i voteze pe bulgari”, a trantit el. Speriat de valurile facute de neinspirata sa declaratie, Calimente s-a grabit sa-si toarne cenusa in cap: ”Imi cer scuze pentru declaratiile pe care le-am facut astazi (ieri – n.r.) in privinta votului pe care l-ar putea acorda cei care au protestat fata de tragedia de la Clubul Colectiv. In acest sens, imi retrag afirmatiile facute in cadrul unei emisiuni televizate si ii rog pe cei care s-au simtit lezati de acestea sa-mi scuze comportamentul si sa-mi accepte scuzele”. Pana sa-l ierte protestatarii, Calimente si-a ridicat in cap liderii PNL, Alina Gorghiu avertizandu-l deja, public, ca ”risca sa candideze in Bulgaria”.

author avatar
Simona Badulescu
210 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger