Calea spre o ordine post-americană în Orientul Mijlociu

În primele zile de după atacurile Hamas din 7 octombrie, SUA au  mutat două grupuri de atac de portavioane și un submarin cu propulsie nucleară în Orientul Mijlociu, în timp ce un flux constant de înalți oficiali americani, inclusiv președintele Joe Biden, a început să facă călătorii de profil înalt în regiune.

Apoi, pe măsură ce conflictul a devenit mai greu de stăpânit, forțele americane au mers mai departe: lovituri asupra unor depozite de armament din Siria –  folosite de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice ale Iranului – și asupra bastioanelor Houthi din Yemen.

În ciuda acestei demonstrații de forță, nu ar fi înțelept să pariem pe faptul că SUA  vor angaja resurse diplomatice și de securitate majore în Orientul Mijlociu pe termen lung, relatează Foreign Affairs. Administrațiile americane succesive și-au semnalat intenția de a se îndepărta de regiune pentru a acorda mai multă atenție unei Chine în ascensiune.

Biden s-a confruntat, de asemenea, cu războiul Rusiei din Ucraina, limitând și mai mult lățimea de bandă pentru a face față Orientului Mijlociu.

Prin urmare, vecinii arabi ai Israelului –  Egiptul și Iordania, alături de Qatar, Arabia Saudită, Turcia și Emiratele Arabe Unite,  care s-au coordonat de la începutul războiului – trebuie să facă urgent un pas înainte și să definească o cale de urmat.

Găsirea unui teren comun după atacurile brutale ale Hamas din 7 octombrie și campania devastatoare a Israelului în Gaza va fi extrem de dificilă.

Și cu cât războiul continuă mai mult, cu atât mai mare este riscul unor fracturi mai largi în întregul Orient Mijlociu. Dar în anii care au precedat atacurile, atât statele arabe, cât și cele non-arabe au arătat potențialul pentru noi forme de cooperare în ceea ce a însemnat o resetare majoră a relațiilor în întreaga regiune.

Chiar și după luni de război, multe dintre aceste legături au rămas intacte. Acum, înainte ca această tendință să se inverseze, aceste guverne trebuie să se reunească pentru a construi mecanisme durabile de prevenire a conflictelor și, în cele din urmă, de pace.

Cel mai urgent, puterile regionale trebuie să sprijine un proces politic semnificativ între israelieni și palestinieni. În special, ar trebui să încerce să stabilească noi acorduri de securitate care pot asigura stabilitatea fără conducerea SUA.

Oricât de îndepărtată ar părea această viziune astăzi, există potențialul ca liderii din Orientul Mijlociu să oprească spirala violenței.

Statele Unite vor continua să fie un jucător important datorită resurselor militare și relației  de neegalat cu Israelul. Dar orice așteptare că Washingtonul va putea ajunge la o mare înțelegere care ar putea pune capăt definitiv conflictului israeliano-palestinian este ruptă de realitățile Orientului Mijlociu de astăzi.

În cele din urmă, este foarte probabil ca progresele diplomatice majore să vină din partea regiunii însăși și să depindă de aceasta pentru a începe să construiască un viitor diferit.