Căderea Europei geopolitice

În timp ce conducerea Uniunii Europene intră în ultima sa etapă, cu alegerile pentru Parlamentul European programate pentru 2024, se impune o analiză asupra rolului global al blocului și a lecțiilor care trebuie trase din războaiele și crizele din ultimii patru ani.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut ambiția  de a crea o „Comisie geopolitică”. Dar mai are Europa un rol geopolitic?

Europa geopolitică a început să se clatine în Sahel, relatează Politico. Seria de  lovituri de stat din întreaga regiune a golit de conținut abordarea blocului european, iar cu Franța, literalmente, fiind dată afară, UE nu știe ce să facă.

După lovitura de stat din Niger, Europa a sprijinit Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest, susținând că, în acest fel, a trecut în sfârșit la fapte, respectându-și declarațiile privind „soluții africane la problemele africane”.

Dar, oricât de atrăgător ar suna acest slogan, el ascunde faptul că, atunci când vine vorba de Sahel, UE nu mai are nicio idee despre ceea ce vrea.

Apoi a venit Caucazul, unde, în principiu, Europa știa inițial ce vrea. Nimeni nu a contestat integritatea teritorială a Azerbaidjanului, care include și Nagorno-Karabah, dar toată lumea s-a opus mijloacelor prin care forțele azere au curățat din punct de vedere etnic aproape toți cei 120 000 de armeni din enclavă.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a cheltuit un capital politic semnificativ pentru a media între Erevan și Baku, iar UE a desfășurat o misiune civilă de monitorizare în Armenia. Cu toate acestea, instrumentele politicii externe europene în Caucaz sunt mult prea slabe pentru a contribui la obiectivele Europei.

În cele din urmă, și în mod catastrofal, vine Orientul Mijlociu. Consensul european cu privire la conflictul israeliano-palestinian a fost elaborat de-a lungul deceniilor, ajungând la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 să formeze o formulare relativ detaliată a unei soluții cu două state, bazată pe frontierele din 1967 – o formulare care să asigure securitatea Israelului, autodeterminarea palestinienilor, precum și respectul și drepturile pentru toți.

Acest consens se destramă de ceva timp, mai multe țări membre înclinându-se din ce în ce mai mult spre Israel, care, la rândul său, a abandonat tot mai explicit soluția celor două state.

UE a crezut implicit în ideea premierului israelian Benjamin Netanyahu că problema palestiniană ar putea fi ocolită – o idee susținută mai întâi de fostul președinte american Donald Trump prin acordurile Abraham, apoi de Joe Biden prin încercarea de normalizare israeliano-saudită.

Dar catastrofa care se desfășoară în Orientul Mijlociu de la atacurile Hamas din 7 octombrie și răspunsul militar al Israelului a dezvăluit adevărul evident că problema palestiniană nu poate fi ocolită sau ignorată. De asemenea, a scos la iveală adevărul dureros despre cât de divizată a devenit Europa.

Patetica împărțire în trei la Adunarea Generală a ONU, la doar câteva ore după ce Consiliul European a pus cap la cap o abordare slabă a conflictului, a expus Europa în cel mai rău mod posibil.

În Orientul Mijlociu, Europa obișnuia să aibă o viziune – singura viziune care putea asigura o pace durabilă. Și încă are pârghiile economice (față de palestinieni) și comerciale (prin intermediul Israelului) pentru a contribui la o astfel de viziune, dar i-a lipsit întotdeauna curajul de a le folosi. Europa geopolitică nu mai are voce.