Cauta

Câciu: Avem nevoie de un PSD puternic în Parlament. Nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Cîţu, cu austeritate – VIDEO

(sursa foto: Adrian Câciu/facebook)

Ministrul PSD din Guvernul condus de către Marcel Ciolacu a ieșit, marți, la declarații, după recentul tur întâi al prezidențialelor și cu doar câteva zile rămase până la alegerile parlamentare programate pentru 1 decembrie.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că e nevoie de un PSD puternic în Parlament, punând accent pe faptul că social-democraţii nu doresc ca România să repete „nici dieta Boc, nici dieta Cîţu, cu austeritate”.

„Avem nevoie de un Partid Social Democrat puternic în Parlamentul României, vedem rezultatul alegerilor prezidenţiale pe turul întâi. (…) Vedem, deja, efecte negative în economia României.

Nu cred că mai e un secret pentru nimeni că dobânzile au crescut cu un punct procentual, vorbesc de dobânzile la care se împrumută statul, vedem Bursa negativ, totul în roşu. Şi asta înseamnă, de fapt, reacţia investitorilor din România faţă de o posibilitate, pe de o parte, ca România să intre într-un derapaj, pe de altă parte să intre în austeritate”, a declarat Adrian Câciu, marţi, 26 noiembrie, de la sediul partidului.

Câciu: „Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Cîţu”

Ministrul social-democrat a adus în discuție investiţiile care sunt în România, de la spitale şi şcoli, la autostrăzi.

„Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Cîţu, cu austeritate în care nu mai există bani de pensii, se taie salarii, sau, mai rău, se taie investiţiile. Trebuie să ştiţi că (…) sunt investiţii în derulare în toate localităţile României, sunt investiţii deja realizate şi în spitale şi în şcoli şi în autostrăzi. Vrem să renunţăm la toate acestea şi să alegem un experiment, să alegem austeritatea, să facem contabilitate bugetară? Cum am mai făcut-o pe vremea lui Boc, cum am mai făcut-o pe vremea lui Cîţu (…). Sau vrem să avem o protecţie pentru PSD asta a făcut totdeauna, i-a protejat pe români, a protejat economia României. De fiecare dată când PSD a fost la guvernare s-a văzut un echilibru în societatea românească. Trebuie ca duminică toţi oamenii să înţeleagă că aleg între un viitor sigur sau aleg un experiment”, a afirmat Câciu.

Nu în ultimul rând, acesta a mai ales să precizeze că PSD nu va pleca după „niciun sunet de sirenă” pe care-l fac „anumite zone de dreapta” la această „bătălie pentru Parlamentul României”, pentru că „românii au văzut ce înseamnă o guvernare de dreapta”.

„Au avut acest exemplu în 2020, în 2021, şi încă o dată nu cred că vreun român din ţara asta s-a simţit bine în această perioadă”, a declarat Câciu, marți, în fața presei.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version