AcasăPoliticaCabinetul Ciolos, in fata Parlamentului: a inceput votul pentru investire

Cabinetul Ciolos, in fata Parlamentului: a inceput votul pentru investire

Parlamentarii au inceput deja sa treaca pe la urne, pentru a introduce cele doua bile (una alba si alta neagra) pe care le primeste fiecare senator si deputat- pentru a-si putea exprima, in procedura secreta – opinia pe care fiecare ales o are cu privire la investirea noului Guvern, cel condus de tehnocratul Ciolos, si a programului sau de guvernare.

Primii care au vitat au fost deputatii, urmati fiind de senatori. E important de precizat faptul ca, pentru ca a fi investit, Guvernul are nevoie de 274 de voturi „pentru”, respectiv de majoritatea voturilor – a jumatate plus unu din numarul parlamentarilor.

Astfel ca, peste cateva zeci de minute, atat premierul, cat si cei 22 de specialisti din diferite domenii, propusi de Ciolos pentru a face parte din Executivul de tehnocrati pe care l-a alcatuit, odata ce a fost desemnat premier, asemeni reprezentantilor clasei politice, dar si ai opiniei publice, vor afla rezultatul votului de investitura.

Mai precis daca Executivul Ciolos va trece sau nu de votul Parlamentului. Din ceea ce a reiesit pana sa inceapa votul, din spusele liderilor partidelor, rezulta fatul ca sunt mari sanse ca vitorul cabinet format eminanmente din tehnocrati sa treaca de acest test suprem, de vreme ce, cu doar doua exceptii – ALDE si Miscarea Populara- restul formatiunilor politice cu reprezentare in Parlament au anuntat ca vor acorda votul de investitura Guvernului Ciolos, respectiv PSD, PNL, UMDR, UNPR si Grupul minoritatilor nationale.

sursa foto: radioneptun.ro

author avatar
Cristina Stefan
82 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger