Cristian Popescu Piedone nu conducea Protecția Consumatorului, de fapt. Nuuu, el făcea regie la ANPC! Transformase instituția în propria scenă, așa cum a făcut și cu Primăria Sectorului 5, cât a stat pe mandat (electoral!). Totul pentru el era un reality show, iar o butaforie grotescă a autorității personale, cu el în prim-plan jucând rolul justițiarului cu papion și vorba groasă. O combinație bizară între Sancho Panza și ciocoiul nou stilizat, cu live-uri pe Facebook și camere de televiziune care-l urmăresc până și în toaletă.
Marți, 22 iulie, bufonul a fost coborât de pe scenă. DNA-ul n-a venit cu like-uri și emoticoane, ci cu mandate de percheziție. Și nu pe fond de popularitate, ci pe fond de corupție. L-au ridicat de dimineață, dintr-un hotel din Mamaia Nord. Nu pe val, ci luat de val. Cu tot cu „imaginea” pe care o lustruia obsesiv în fiecare live.
Aparent, Piedone nu era interesat doar de termenele de valabilitate din frigiderele HoReCa. El scana orizontul politic cu aceeași meticulozitate cu care inspecta, teatral, vitrinele cu mici învechiți și shaorme prăfuite. Dacă zvonurile din cercul său de apropiați au vreun sâmbure de adevăr, visul lui nu era să „igienizeze” industria alimentară, ci să ocupe fotoliul de primar general al Capitalei. Între două show-uri live din bucătării insalubre și câte o morală rostită cu voce de tribun din spatele unei tejghele, Piedone își regiza propria ascensiune electorală.
Toate acele controale cu bătăi de tobă, anunțate ca la operetă, cu televiziuni încolăcite după el ca o coadă de paun și reporteri adormiți de aburii senzaționalului aveau o miză ascunsă: să-i netezească drumul politic. Nu igiena din restaurante era miza reală, ci imaginea lui de „om al poporului” – justițiarul bonom care intră în crâșme, „simte” și „vede” pentru toți cetățenii. Însă, dincolo de show, mirosul nu era doar de carne stricată, ci de oportunism electoral în stare pură. Fiecare „verificare” televizată era, de fapt, o campanie mascată, un pas coregrafiat spre urnele din București, unde Piedone spera că simpatia acumulată pe rețele sociale se va converti în voturi.
În realitate, nici nu dădea amenzi, în adevăratul înțeles al controalelor făcute la sânge. Nu, nici vorbă! O spune chiar Horia Constantinescu, fostul șef ANPC – Piedone „mângâia”. Aplica minimul legal, iar cu plata în 48 de ore, hoțomanilor din industrie li se făcea o frecție cu apă rece la portofel. Zero impact la bugetul economiei! Un fel de lecții de morală date la microfon, fără nicio urmă de autoritate reală. O mascaradă cu aer de campanie electorală.
Nu putem, însă, să nu ne întrebăm dacă ceea ce vedem este, într-adevăr, justiție în acțiune sau doar un nou act dintr-o piesă bine regizată. Dacă nu asistăm, de fapt, la o „percheziție cu scenariu”, o anchetă atent montată pe fundalul unei agende politice mai largi. În timp ce Guvernul Bolojan înăsprește austeritatea și taie de peste tot, de la pensii până la răbdarea românilor, nemulțumirea mocnește. Trotuarele fierb, rețelele sociale clocotesc, iar românii încep să-și amintească mirosul protestelor. Iar când presiunea socială devine insuportabilă, e nevoie de o supapă.
Și ce supapă mai eficientă poate fi decât un personaj pitoresc, contradictoriu, cu priză la mase și vocabular de mahala stilizată? Piedone e candidatul ideal pentru rolul ăsta: are notorietate, are scandalul în ADN, iar imaginea sa de justițiar alungat la periferia Capitalei, cu papion și replici bombastice, e suficient de caricaturală încât să țină publicul atent. Nu contează că realitatea e mai cenușie – important e că „se întâmplă ceva”, că DNA-ul „veghează”, că „se face dreptate”.
Faptul că tocmai Piedone ajunge să fie scos în lumina reflectoarelor exact acum, când austeritatea intră în pâine și portofelele se subțiază, ridică semne de întrebare. Poate nu e întâmplător, poate că tocmai acest personaj, care a transformat fiecare apariție publică într-un one-man show, fiecare control într-un episod de reality tv, e sacrificatul ideal. Un clovn politic cu pedigree, bun de dat jos de pe scenă pentru a abate atenția de la scenariul principal – acela în care cetățeanul pierde și statul strânge.
Să ne amintim că Piedone a jucat mereu rolul „burții națiunii” – vocea groasă a poporului flămând, simțind, pipăind, arătând cu degetul și dând verdicte între două live-uri. Dar poate că acum, când nu mai e util decorului, a fost trimis în culise.
Și totuși, în toată această regie, lipsește un element esențial: reflectorul presei. Întrebarea firească e: unde a fost presa „quality” de luni, când s-a aruncat pe piață înregistrarea cu Piedone, și până marți dimineață, când au năvălit mascații la vila șefului ANPC? Unde au fost analizele, investigațiile, privirea critică a jurnalistului de investigație? Poate acolo unde curgeau contractele de publicitate de la ANPC și de la Primăria Sectorului 5, din ce se aude în piață?! Noi nu spunem că de-aia, dar știm că presa nu tace fără un motiv întemeiat, cu măcar cinci zerouri în coadă.
Poate Piedone a înțeles greșit. La ANPC nu se distribuie like-uri, ci se emit sancțiuni. Nu se regizează spectacole, ci se fac controale. Doar că, în loc să curețe industria, a murdărit instituția, transformând-o într-un circ ambulant și decredibilizând-o până la penibil. Și dacă azi se aude soneria de la DNA, nu e din cauza micilor stricați, ci a unei culturi stricate, una în care imaginea a contat mai mult decât legea. Iar Piedone, în acest spectacol de ipocrizie, n-a fost decât regizor, actor și recuzită, în același timp.
