Nicuşor Dan va lipsi de la Primăria Capitalei până pe data de 20 august. Edilul a plecat în vacanţă, lăsând o grămadă de treburi administrative neterminate.
Cum ar fi: stropirea pentru ţânţari, exterminarea rozătoarelor, acoperirea gropilor din asfalt, toaletarea spaţiului verde din parcuri etc.
Cine va conduce Capitala?
Nicuşor Dan şi-a delegat pe 30 iulie atribuţiile de primar general către Diana Pungă, administrator public în PMB, şi către Emanuela Jugureanu, director general la Direcţia Generală Economică din Primăria Capitalei.
La şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de luni dimineaţă, edilul general a intrat online, prin intermediul video, nefiind prezent fizic la întrunire.
Pe 30 iulie Nicuşor Dan şi-a delegat atribuţiile către administratorul public Diana Pungă, precum şi către Emanuela Jugureanu, director general la Direcţia Generală Economică.
Oficial, Dan îşi vizitează familia
Primarul Nicuşor Dan a ales să îşi delege unele competenţe pentru situaţiile în care va avea posibilitatea, în anumite momente, să îşi viziteze familia, pentru scurtă durată, au precizat surse ale instituţiei.
Cu toate acestea, şi în astfel de situaţii, edilul general va lucra de la distanţă, au adăugat sursele citate.
Luni, edilul a participat on-line la o şedinţă a CGMB. Nicuşor Dan a anunţat că pe ordinea de zi a întrunirii sunt patru proiecte pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice din fonduri europene.
El a mai spus că achiziţionarea de autobuze electrice este o promisiune neonorată de fosta administraţie.
Primarul general a reamintit că a semnat, în urmă cu câteva luni, contractul pentru cumpărarea a 100 de tramvaie, tot din fonduri europene, iar primul tramvai va veni în vara anului viitor.
Se piaptana ?
Nu prea se vede…
BALADA LUI PLICUSOR
Plicusor s-a incalzit,
El la mare a fugit.
Bine ca nu a luat trenu
Ca inopta pe camp, tembelu.
Il suna spre dimineata,
Pe Drula sa-i aduca ghiata.
Drula sa se facea ca ploua
De-l uda pana la oo.
Plicusor se umezea
De canicula scapa.
Cu masina e boier
Opreste, boreste cum vrea el.
A scăpat de balamuc,
De Sosoanca si tv,
De Armand si sobolani,
Țevi de apa si tintari
Plicusor cel nazdravan,
Macar daca pleca,
O capcana de punea
Din par de-si scurta
Un gard de mai taia
U n gunoi de mai strangea,
La plaja somn usor avea.