Se pare că ritmul și amploarea inovării americane s-au oprit pur și simplu. Acordarea priorității finanțelor asupra industriei a fost o greșeală fatală.
Capitalismul trebuie să își asume riscuri și să finanțeze cele mai radicale idei, deoarece „distrugerea creativă” este motorul schimbării economice, scria în 1942 Joseph Schumpeter, profesor la Harvard. Era anul în care America cunoștea o expansiune industrială masivă, relatează UnHerd. Totul, de la automobile la aparate de uz casnic și până la transportul aerian comercial, a devenit parte din viața de zi cu zi. Printr-o buclă de feedback tehnologic, prosperitatea a fost menținută ani de zile.
Declinul
Începând cu anii șaptezeci, productivitatea SUA a fost în declin. Pentru unii economiști, cum ar fi Robert Gordon, zilele „distrugerii creative” au luat sfârșit: tehnologia viitorului va însemna doar mai multe aplicații diversioniste pe iPhone-uri marginal îmbunătățite.
Cu toate acestea, potențialele descoperiri tehnologice revoluționare, care vor genera următorul mare boom, sunt la îndemâna oricui dorește să le caute. Problema este că nu ajung la americani la un nivel cotidian.
Ce explică acest decalaj? Ei bine, noutatea și inovarea nu sunt același lucru. Spre deosebire de prima, aceasta din urmă nu are loc doar odată ce o invenție este dezvăluită. Necesită difuzarea descoperirilor în întreaga economie.
Fazele de cercetare, dezvoltare și comercializare erau strâns integrate la mijlocul secolului în SUA. A fost perioada de glorie a laboratoarelor de cercetare, precum Bell Labs, RCA Laboratories și General Electric Research (GE). Au contribuit la transformarea inovațiilor pentru piețele de consum. Corporațiile erau dispuse să aloce resurse considerabile pentru ca produse îmbunătățite să aducă profituri mai mari, chiar dacă așteptau mai mult.
Dar valul de financiarizare care a cuprins afacerile americane începând cu anii șaptezeci și optzeci a bulversat acest sistem. Capitalul a reacționat la intensificarea concurenței internaționale nu prin dublarea investițiilor tehnice pentru a depăși concurența rivalilor ascendenți din Asia de Est și Europa, ci prin vânzarea infrastructurii materiale și științifice, adică baza unei economii industriale.
Noul model economic a acordat prioritate randamentelor financiare în fața inovațiilor de pionierat: America a fost transformată într-o entitate „fără capital” a erei neoliberale. Laboratoarele corporatiste au fost închise, iar firmele integrate pe verticală, precum GE, au fost desființate. Și astfel a început procesul prin care finanțele au subjugat industria.
În timp ce anterior existase o relație complementară, acum a apărut o dinamică perversă de „distrugere necreativă”. Dorința de inovare materială, care a stat la baza economiei industriale, s-a transformat într-o nebunie pentru inovații nocive în finanțe. Au fost create produse financiare din ce în ce mai complexe și, ca urmare, economia s-a prăbușit în 2008.
„Inventează în California, fabrică în China”
În timp ce America își dezangaja industriile, Deng Xiaoping a deschis China și a oferit o piață convenabilă pentru producția ieftină. Într-adevăr, „inventează în California, fabrică în China” a fost noul motto.
Sperând să treacă de la simpla imitație la adevărata inovare, China a adoptat exact acele principii care nu mai erau la modă în SUA. Iar conducerea sa autoritară a fost capabilă să pună în aplicare o formă mult mai disciplinată de capitalism industrial, cu strategii de investiții hiperconcentrate, de zeci de ani, care nu ar fi posibile în economiile occidentale actuale.
În America, capitalul a devenit mai reticent față de investițiile riscante pe termen lung. Întreprinderile au acumulat profituri pe termen scurt și au acumulat capitalul care ar fi trebuit să fie injectat în economia reală.
Ca urmare, SUA se confruntă în prezent cu o problemă de „inerție a capitalului” – are rezerve abundente de capital acumulat (sau un „surplus de economii”) pe care nu poate sau nu vrea să le investească în proiecte pe scară largă precum reindustrializarea, automatizarea și infrastructura.