AcasăPoliticaBruiat de huiduieli, Orban a silabisit numele minei Lonea - VIDEO

Bruiat de huiduieli, Orban a silabisit numele minei Lonea – VIDEO

Pentru ortaci, data de 6 august are o semnificație aparte, fiind vorba de Ziua Minerului.

Profitând de această dată specială pentru mineri, premierul a ales să ia, joi, drumul Văii Jiului. Doar că a avut parte de o primire să-i spunem variată, la nivel de reacții. În sensul în care, din câte se poate vedea chiar din imaginile distribuite în direct pe pagina oficială de Facebook a PNL-ului, în timp ce unii l-au aplaudat, alții l-au huiduit. La un moment dat, aplauzele și apostrofările s-au auzit în același timp.

”Legea de ce n-o respectați? Nu merită să fie lăsat să vorbească!”, se poate auzi o voce din rândul oamenilor prezenți la una dintre ceremoniile la care a participat Ludovic Orban.

”Prezența mea aici vreau să reprezinte un semnal clar că Guvernul României este preocupat de problemele din Valea Jiului și caută să găsească cele mai bune soluții, astfel încât Valea Jiului să aibă un viitor, să poată să depășească toate situațiile complicate pe care le-a trăit în ultima perioadă și mai ales riscurile privitoare la viitor”, a spus premierul, bruiat de vocea unui bărbat vizibil nemulțumit de ce auzea.

”Lo…Lonea, domnu’, Lonea, Lonea”

Perturbat, probabil, de vociferările din public, Ludovic Orban s-a cam încurcat când a fost vorba să pronunțe numele minei Lonea, ceea ce a iscat rapid reacții în rândul asistenței. ”Și un al doilea ajutor de stat, acordat pentru închiderea minelor Lupeni și Lo…Lonea, domnu’, Lonea, Lonea. Ajutorul de stat a fost acordat pentru închiderea minelor până în data 31 decembrie 2018 și minele continuă să își desfășoare activitatea”, a continuat Orban, încercând să depășească rapid momentul dificil.

Vă amintim că premierul s-a oprit la Exploatarea minieră Lupeni, pentru a participa la ceremonia de comemorare a eroilor mineri decedați în minele din Valea Jiului și în timpul grevei din 1929. Mai mult, pe agenda șefului Guvernului a figurat și o întrevedere cu reprezentanții sindicatelor din minerit, la sediul Complexului Energetic Hunedoara, din Petroșani.

288 afisari

1 COMENTARIU

  1. Sica trebuia de mult sa lase Guvernul pentru o carciuma, ca-l prindea mai bine, era glajdaru in elementu lui

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger