AcasăPoliticaBreaking news. ALEGERI COMASATE: 9 IUNIE ȘI 8 DECEMBRIE

Breaking news. ALEGERI COMASATE: 9 IUNIE ȘI 8 DECEMBRIE

sursa foto: opiniabuzau.ro

Informații de ultimă oră în contextul discuțiilor ce se poartă pe scena politică autohtonă, cu privire la o eventuală comasare a alegerilor din acest an, știut fiind faptul că 2024 e an electoral, cu nu mai puțin de patru runde de scrutin.

Conform unor surse politice, liderii PSD și ai PNL ar fi ajuns la un acord cu privire la o DUBLĂ comasare a alegerilor. S-a aflat marți după-amiază, 6 februarie! Astfel, mai-marii celor două partide ce formează actuala coaliție de guvernare s-ar fi înțeles asupra unei comasări a alegerilor.

Și anume: ar fi vorba despre o primă comasare – a alegerilor locale cu cele europarlamentare, pe 9 iunie, iar apoi despre o a doua comasare – a turului 2 al alegerilor prezidențiale, cu alegerile parlamentare, pe 8 decembrie, conform surselor.

Deși discuțiile în privința scenariului acestei duble comasări a alegerilor din acest an au avut loc deja, până la acest moment nu au fost făcute publice – de la nivel de coaliție – și concluzii în urma dialogului avut de către liderii PSD și PNL în această privință.

author avatar
Andrei Coman
1.391 afisari

7 COMENTARII

    • „Leoreanu a menţionat că a început şi luarea în evidenţă a rezerviştilor care sunt încă apţi combatanţi.
      „În momentul de faţă am înţeles că a început deja luarea în evidenţă a rezerviştilor care sunt încă apţi combatanţi, urmează ca după luarea în evidenţă să fie parcursă, în unele judeţe am înţeles că a şi început, chemarea pentru o pregătire de bază de o săptămână-două”, a spus el. ”
      https://www.cotidianul.ro/intalnirea-de-la-mapn-ce-s-a-decis/

    • Sa mergem la vot si sa- ardem. Sa votam toti orice partid in afara de psd,pn, pmp, pro romania, udmr.
      Eu voi vota AUR la toate aceste alegeri. Numai asa primesc ce merita.

  1. Să vedeți voi comasare după alegeri!…se zvonește că banditul care tine morțiș acestă situație e ăla cu avioanele!…

  2. Oficialii UE sunt in corzi, ”politicienii” nostri la fel. Sa le dam croseul si sa-i adormim. Votati orice in afara de psd,pnl,pro romania, pmp!
    Sa-i terminam. Nu pot ei fura cu tabletele lor cat putem noi vota!

  3. Ciolacu si Ciuca, doua slugi ale lui Johannis, lor nu le pasa de romani, ci doar de cascaval, sub forma sfanta – a spagii – caci spaga a facut PNL- ul mare, cat Ficusul.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger