Reprimirea Siriei în Liga Arabă, mutare intermediată de Rusia, și împăcarea istorică dintre Arabia Saudită și Iran (mâna Chinei) au alungat SUA de la masa dialogului privind soarta Orientului Mijlociu. Americanii sunt paria în această zonă a lumii și o știu și ei, doar că până acum n-au putut accepta realitatea. Iată, însă, că ultima mutare a Unchiului Sam arată disperarea Casei Albe de a fi reprimită în joc.
Un înalt oficial diplomatic din Liga Arabă a dezvăluit în exclusivitate pentru publicația „The Cradle” că în prezent au loc negocieri secrete și directe între Statele Unite și Siria.
Sub protecția anonimatului, diplomatul a dezvăluit că „discuțiile s-au purtat în capitala Omanului, Muscat”. Orașul este binecunoscut în lumea intelligence-ului, fiind locul preferat de Washington pentru discuții „în spatele ușilor închise” cu alte națiuni din Orientul Mijlociu.
La întâlnirea de la Muscat au luat parte șefi din cadrul CIA și diplomați din Departamentul de Stat (tabăra americană) și figuri din serviciile de informații de la Damasc (tabăra siriană). Prezența americanilor la aceeași masă cu reprezentanții lui Bashar al Assad demonstrează că SUA își recunosc înfrângerea în regiune și sunt disperate să reintre în joc pe chestiuni ce țin de această regiune.
Din câte se pare, în timpul discuțiilor, sirienii au făcut presiuni pentru retragerea completă a trupelor de ocupație americane din țara lor. Potrivit mai multor surse, în vestul Siriei ar fi undeva la 2000 de soldați ai US Army, împrăștiați în aproape 20 de baze militare. Cifra este de două ori mai mare decât numărul oficial anunțat de Pentagon, de 900 de soldați.
La rândul ei, tabăra americană a pledat la Muscat, printre altele, cauza lui Austin Tice, fostul ofițer al US Navy, capturat ca „jurnalist” în 2012. „Avem informații că este în viață, prizonier într-un centru de detenție al armatei siriene”, ar fi spus omul CIA. Sirienii au negat totul, dar, așa cum se practică în astfel de situații, și-au exprimat disponibilitatea de a face „toate eforturile posibile pentru a afla ce soartă a avut” Austin Tice.
După cum se știe, ex-ofițerul US Navy a fost răpit în 2012 de grupuri armate într-o suburbie a Damascului. El era prezent în zonă ca jurnalist, potrivit părții americane.
Nu este exclus ca SUA să fi apelat Ibrahim Abbas, fost șef al Securității libaneze, pentru a intermedia întâlnirea din Oman.
Potrivit surselor care cunosc ce s-a discutat la Muscat, singurul subiect pe care americanii nu l-au abordat deloc a fost soarta milițiilor kurde susținute de SUA (printre care, Forțele Democrate Siriene, SDF). Totuși, sirienii s-au ținut de planul cu care au venit la întâlnire și care a vizat „retragerea totală a forțelor de ocupație de pe teritoriul țării noastre”.
„Bomba” detonată – întâlnirea de la Muscat – vine la doar câteva zile după ce Casa Albă a criticat națiunile din Orientul Mijlociu pentru restabilirea legăturilor cu Siria. Statele Unite chiar se declară indignate de faptul că Damascul a fost reprimit în Liga Arabă.
„Nu credem că Siria merită readmisia în Liga Arabă în acest moment”, declara la 7 mai un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Mai mult, Washingtonul a insistat că „nu vom normaliza relațiile cu regimul Assad și sancțiunile noastre rămân în vigoare”. Dar decizia a fost luată în alte birouri, acolo unde CIA nu (prea) mai are acces.
De mai bine de un an, SUA sunt tot mai marginalizate în Orientul Mijlociu și asta exclusiv ca urmare a deceniilor de intervenții militare în regiune și constrângere economică. Foști aliați ca Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite conduc coaliția răzvrătiților și o fac fățiș, stabilind legături comerciale și de securitate strânse cu Rusia, China și Iran. În special Beijingul a umplut vidul lăsat de Washington, prin intermedierea unei împăcări istorice între Teheran și Riad, care a deschis calea și pentru negocieri de pace în curs de desfășurare în Yemen. În paralel, Moscova a reușit să pună capăt izolării regionale a Siriei găzduind mai multe întâlniri la nivel înalt între oficiali de la Damasc și Ankara.
Reprimirea Siriei în Liga Arabă reprezintă o respingere a intereselor americane în regiune și arată că țările arabe elaborează propriile politici, independente de preocupările și grijile exprimate de Occident.
„Nu credem că Siria merită readmisia în Liga Arabă…”
Extraordinar. Nu crede SUA că eu am dreptul să cumpăr brânză de la vecinul meu cioban. Și ce mai crede SUA? Interesează în ziua de azi pe cineva decât pe posesorul șepcii de la Cortoceni, ce crede SUA?
Hafez al Assad aparea des la TELEJURNAL in Epoca de Aur. Άξιος!
Orientul mijlociu, inclusiv Siria, sa le arate degetul mijlociu murikkanilor!
Misto! Hai sa le arat eu: ..I..