Ilie Bolojan a fost, fără îndoială, vedeta weekendului. L-a ajutat și vremea, care n-a mai ținut capul de afiș al știrilor, altfel aveam deschideri de jurnale cu zilele toride din iulie și mirarea oamenilor că vara-i cald. În lipsa apocalipsei termice, premierul a organizat o conferință de presă maraton din care nimeni n-a priceput mai nimic, iar cetățenii au înțeles că, de fapt, totul e bine și frumos în țară, percepția lor despre realitate fiind eronată.
Adică, noi plătim ca proștii oalele sparte și nu vedem lucrurile bine, ne uităm din unghiul greșit la toată povestea asta cu taxe și impozite mărite, prețuri la mâncare care o iau razna, euro scăpat de sub control, facturi la utilități umflate peste noapte. Suntem ca niște elevi obraznici care nu au învățat lecția sacrificiului, pare că zice Bolojan.
Și aici intră în scenă exemplul personal, premierul României fiind, după cum s-a autocaracterizat, un model de abnegație și reținere.
Poporul trebuie să se sacrifice. Politicienii… mai vedem
„Am fost președinte de Consiliu Județean, puteam să-mi dau spor de fonduri europene de 50%, dar m-am oprit la 35%”, ne-a anunțat premierul cu un aer de martir fiscal. E un soi de smerenie rară: nu s-a aruncat cu lăcomie pe 50%, ci a mușcat doar o treime din tortul banilor publici. Bolojan, însă, nu spune un cuvânt despre faptul că a luat spor de fonduri europene pentru simplul fapt că… și-a făcut treaba. Ce merite a avut el în atragerea acelor bani? Proiectele au fost făcute de specialiștii instituției, el doar a iscălit contractele, în calitate de președinte al CJ.
Să-ți dai spor pentru accesarea fondurilor europene pe care oricum UE ți le bagă pe gât e ca și cum îți iei bonus de prezență la birou… pentru că n-ai chiulit de la muncă!
Dar ipocrizia e subtilă, aproape artistică. Când a fost întrebat dacă, în vremuri de „austeritate” și „necesare sacrificii”, ar fi dispus să-și taie salariul, răspunsul lui Bolojan a fost cât se poate de ferm: „Eu nu fac gesturi populiste”. Cei care-l cunosc știu din ce aluat e făcut – un om serios, el nu mimează grija pentru popor cu lefuri tăiate. Ilie Bolojan preferă să mimeze grija cu vorbe lungi, sporuri grase și zero empatie față de omul de rând.
Iar când vine vorba de adevărații abonați la profiturile din România – companiile străine care își înfig adânc colții în resursele economiei, fac miliarde și le externalizează cu grație fiscală -, Bolojan își pune mănușile. Să nu-i supărăm pe stăpânii din Vest, corect?! „Nu e vorba să acționăm împotriva unui grup de companii,” ne liniștește el. Doamne ferește! Doar să ne „asigurăm de echitate”. Adică, să nu deranjăm multinaționalele cu întrebări prea directe despre prețuri de transfer și optimizări fiscale de tip safari. Le vom documenta… „cu profesioniști”.
Până atunci, micii antreprenori români sunt atenționați: Fiscul e treaz și veghează strict la ei!
Iată premierul impus pe axa Bruxelles-Paris: unul care predică sacrificiul, dar refuză să-l practice. Care dă lecții de echilibru financiar, dar se înfruptă din sporuri de performanță instituțională. Un premier care nu vrea să pară populist, dar este rupt de realitate.
Românii sunt îndemnați să strângă cureaua, să accepte că „e nevoie de ajustări”, pe când liderii lor politici nu renunță nici măcar la un leu din privilegiile cu care s-au obișnuit. Ni se cere să înțelegem, să fim responsabili, să nu mai comentăm la fiecare scumpire, dar nimeni nu ne explică de ce un funcționar plătit deja cu bani publici are nevoie de un „spor” ca să-și facă datoria. E ca și cum un medic ar cere bonus că a salvat vieți sau un pompier că nu a fugit de foc.
Ilie Bolojan este, în esență, produsul tipic al sistemului ticălos din țara asta: se vrea tehnocrat, dar este politician până în măduvă; se vrea eficient, dar e lacom cu stil; se vrea onest, dar jonglează cu adevărul într-un spectacol în care publicul e luat de fraier. Acest fan declarat al lui George Soroș este imaginea politicanului român care vorbește despre efort comun, dar încasează individual. Bolojan nu taie salarii, taie speranțe. Și în timp ce nouă ni se cere să înghițim mai puțin, el înghite mai mult. Cu spor. Spor de merit, spor de tupeu, spor de orice.
„Sacrificiul” a devenit doar o lozincă pentru fraieri. Când ai asemenea conducători, nu mai vorbim despre guvernare, ci despre impostură organizată.
