Când vor avea loc, până la urmă, alegerile pentru Primăria Capitalei? Întrebat despre această chestiune, premierul Ilie Bolojan, totodată liderul PNL, a dat de înțeles că ar fi bine ca alegerile pentru fotoliul rămas vacant la Primăria Municipiului București să aibă loc cât mai curând.
Premierul Bolojan a declarat că alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea avea loc până la finalul lunii noiembrie sau în primăvara anului viitor.
Totodată, el a opinat că „provizoratele pe termen lung” nu asigură performanță, ca atare ar fi cu atât mai bine cu cât alegerile s-ar organiza mai repede.
Bolojan: „Găsirea unei soluții printr-un consens este cea mai bună formulă”
„Alegerile pentru Primăria Generală ar putea să fie în perioada următoare, poate până la finalul lunii noiembrie, sau ar putea să fie amânate pe primăvară. Aici sunt niște puncte de vedere în interiorul Coaliției.
Sigur că Guvernul ar putea să vină să forțeze, să spunem, adoptarea unei hotărâri de guvern care să stabilească această dată, dar consider că găsirea unei soluții printr-un consens este cea mai bună formulă, în așa fel încât să putem avea alegeri și în București”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, 29 septembrie, la Digi 24.
„Cu cât se fac mai repede, cu atât este mai bine”
Pe de altă parte, el a adus în discuție faptul că un primar ales are o autoritate „mult mai mare” decât un primar interimar. Știut fiind faptul că, la momentul de față, Primăria Capitalei are o conducere interimară, după ce Nicușor Dan a lăsat liber fotoliul de edil general, în luna mai, odată ce a ajuns la Cotroceni.
„Din punctul meu de vedere, un primar care este ales are în mod evident o autoritate mult mai mare decât un primar interimar și cu cât acest lucru s-ar întâmpla mai repede, cu atât cel care este ales are o perioadă mai lungă de timp să facă performanță, inclusiv în Capitală la primărie. (…) Personal, din punctul meu de vedere, cu cât se fac mai repede, cu atât este mai bine.
Asta ține și de spiritul legii, care dă un anumit termen, pe de o parte, dar ține și de o realitate practică. Provizoratele pe termen lung nu asigură performanță, aceasta este realitatea. Nu e vorba de Primăria Generală, e valabil peste tot”, a afirmat premierul.