Când Fitch, una dintre cele mai importante agenții de rating din lume, îți bate obrazul cu eleganță economică, e clar că nu mai vorbim doar de „reforme curajoase”, ci de un veritabil asasinat bugetar cu premeditare. Guvernul Bolojan, venit pe un val de promisiuni fermecătoare despre „stabilitate fiscală” și „redresare economică”, reușește performanța rară de a adânci exact criza pe care susține că o combate.
Așadar, ce ne spune Fitch în comunicatul referitor la România, pe care l-a transmis spre publicare prin biroul de presă? Că măsurile de „consolidare” ale Executivului de la București, în special celebra creștere a TVA-ului și uniformizarea cotelor reduse, nu doar că NU vor salva economia, ci îi vor trage un șut serios în șira spinării! Cu alte cuvinte, în timp ce premierul Ilie Bolojan visează la redresare macroeconomică pe hârtie, realitatea bate la ușă cu facturi mai mari, prețuri umflate și un nivel de trai în picaj liber.
Ironia supremă? Tot acest haos fiscal este vândut populației drept „necesar”. Asta, da strategie: lovește în buzunarul cetățeanului și promite-i că, dacă rabdă suficient, va deveni… mai sărac în liniște!
Fitch avertizează clar cu privire la măsurile gândite de experții adunați în jurul lui Bolojan – gașca Anastasiu&friends: veniturile reale vor scădea, iar inflația va crește! Tradus în limbaj popular ar fi „ce ai în mână azi, nu-ți va mai ajunge nici pentru pâine mâine”. Dar, stai liniștit, române, ne zice Guvernul, măcar deficitul bugetar o să arate bine la Bruxelles! Că doar de imagine trăim, nu de salarii, pensii și acces la sănătate.
Să nu uităm un lucru, anume că România este deja cu un picior în groapa ratingului „junk”, adică acea zonă neagră unde investitorii nu se mai aventurează nici cu lanterna. Dacă îți sună a dezastru iminent, nu ești singurul. Trei mari agenții de rating – S&P, Moody’s și Fitch – au pus eticheta „negativă” pe România. Ce înseamnă asta? Că Guvernul, în loc să atragă capital și să încurajeze economia, reușește să fugărească orice urmă de încredere.
Dar poate cel mai trist este faptul că toate aceste măsuri se iau în numele unei populații care nu a fost consultată, dar va plăti nota. Scump. De ce să reformăm aparatul bugetar ineficient, de ce să combatem evaziunea fiscală masivă când putem… mări TVA-ul și pedepsi contribuabilii onești?!
În final, mesajul Fitch e un wake-up call. Unul dureros. Bolojan și ai lui au luat în mână bisturiul economiei și, în loc să opereze cu finețe, taie în carne vie, cu ochii închiși. Dacă ăsta e planul de redresare, atunci poate ne-ar fi fost mai bine fără el.
Și, în plus de asta, dacă aceste măsuri nu ajută România, de ce au fost ele luate? Cine le-a cerut, cine le-a gândit și, mai ales, în folosul cui sunt ele aplicate? Cu siguranță, nu în folosul românilor, care se trezesc peste noapte mai săraci, mai împovărați și mai lipsiți de perspectivă. Dar, privind mai atent, e greu să nu observi un tipar: executăm ordine, nu strategii naționale.
Premierul Ilie Bolojan pare mai degrabă un administrator docil al intereselor europene, decât un lider autentic care să protejeze economia românească. Bruxellesul cere „consolidare fiscală”? Ne grăbim s-o implementăm până și peste noapte, fără să clipească nimeni. România are nevoie de politici adaptate realității locale? Prea complicat. Mai simplu e să copiem rețete străine, fără anestezie, și să le turnăm peste o țară cu spitale în ruină și școli fără căldură.
Această slugărnicie fiscală nu e doar jenantă, este periculoasă. Când lovești direct în capacitatea de consum a populației, încurajezi prăbușirea afacerilor locale, adâncești exodul forței de muncă și lași în urmă o economie slăbită, vulnerabilă. Este sau nu aceasta o formă de atentat la siguranța națională? Căci, dacă economia unei țări este pusă în genunchi din cauze interne sau externe, rezultatul este același: pierderea suveranității reale.
România nu moare din lipsă de resurse, ci din lipsă de coloană vertebrală. Ne sufocăm nu pentru că nu avem soluții, ci pentru că le căutăm mereu în afară, cu capul plecat și mâna întinsă. Când un guvern își sacrifică propria economie doar pentru a bifa cumințenia în fața unor birocrați de la mii de kilometri distanță, nu mai vorbim de guvernare, ci de administrație colonială.