Blitzkrieg-ul palestinian a umilit orgoliosul Israel. Două popoare vor să moară luptând?

La câteva zile după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a ținut un discurs lăudăros la Națiunile Unite, anunțând crearea unui nou Orient Mijlociu centrat în jurul Israelului și a noilor săi parteneri arabi, palestinienii, pe care i-a omis complet de pe harta sa regională fantastică, i-au dat o lovitură fatală, atât din punct de vedere politic, cât și strategic.

Obiectivele Hamas nu sunt un secret: să se răzbune și să pedepsească Israelul pentru ocupație și colonizare, să vizeze normalizarea arabă cu Israelul, și, în cele din urmă, să obțină eliberarea cât mai multor prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.

Al Jazeera amintește că liderul Hamas din Fâșia Gaza, Yahya al-Sinwar, care a petrecut mai mult de două decenii în închisoarea israeliană, a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri.

Mohammed Deif, șeful brațului militar al Hamas, la fel ca mulți alți palestinieni, a pierdut persoane dragi în urma violențelor israeliene – doi copii și soția sa. Prin urmare, există un aspect clar punitiv și răzbunător al operațiunii.În acest sens, atacul poate că a fost incredibil de șocant, dar nu a fost deloc surprinzător.

Orgoliul a ajuns din urmă Israelul și liderii săi, care s-au crezut mult timp invincibili și și-au subestimat în mod repetat inamicii.

Au fost luați pe nepregătite de rezistența libaneză după invazia israeliană din Liban din 1982, de Intifada palestiniană din anii 1980 și 2000 și de rezistența palestiniană după mai mult de cinci decenii de ocupație israeliană și patru războaie succesive în Gaza.

În mod clar, conducerea militară și civilă israeliană nu s-a așteptat nici ea la operațiunea masivă a Hamas. În ciuda rețelei sofisticate de spioni, drone și tehnologie de supraveghere, Israelul nu a putut detecta și anticipa atacul.

Dar pagubele aduse Israelului înseamnă o catastrofă politică și psihologică. Statul invincibil s-a arătat vulnerabil, slab și teribil de neputincios, ceea ce nu va fi de bun augur pentru planurile sale de a fi un lider regional al unui nou Orient Mijlociu.

Imaginile israelienilor care își părăsesc casele și orașele de frică vor rămâne întipărite în memoria colectivă pentru mulți ani de acum încolo.

Israelul ar putea lua în considerare redistribuirea armatei sale în orașele, localitățile și taberele de refugiați palestinieni din Fâșia Gaza și Cisiordania sub pretextul de a termina cu Hamas și alte facțiuni palestiniene.

Dar o preluare a întregii Palestine istorice ar fi o greșeală pentru Netanyahu și ar duce la un război asimetric în toată regula. Premierul israelian va reacționa cu siguranță dur și își va înstrăina și mai mulți dintre noii și potențialii săi parteneri regionali.

De asemenea, omologul său palestinian, octogenarul Mahmoud Abbas, eșuează din punct de vedere politic, încercând să se situeze între a condamna ocupația israeliană și a coordona securitatea cu aceasta. Un astfel de act de echilibru nu mai este sustenabil.

Dar schimbarea care se apropie nu se referă doar la personalități; este vorba despre cele două popoare în ansamblu și dacă vor să trăiască în pace sau să moară luptând.