Biden și Trump, precum ciocanul care are nevoie de un cui

Marele filosof, scriitor și avocat Joseph de Maistre spunea că „fiecare națiune primește Guvernul pe care îl merită”. Vorbele sale se văd cel mai bine în prezent. Interpretarea morală a politicii lui admite excepții, e drept, dar Statele Unite varianta 2023 nu sunt una dintre ele. Dimpotrivă, de peste Ocean se revarsă un val de proastă educație și corupție care putrezește pilonii culturali și constituționali ai țării. De fapt, putem spune că în ultimul secol doar în felul acesta s-au menținut americanii deasupra tuturor.

Regimul de la Washington a devenit o teatrocrație în care actorii politici interpretează niște personaje de duzină într-o farsă dezgustătoare pentru public.

Doi lideri, unul senil, altul escroc

În pre-campanie pentru alegerile din 2024, Donald Trump joacă rolul salvatorului persecutat, iar Joe Biden interpretează partitura apărătorului demo(no)crației americane.

Nu contează că Trump este un personaj narcisist și impulsiv până la granița cu prostia sau că Biden este senil și, mai grav, corupt până la ultimul vlăstar, votanții trebuie să întoarcă privirea în altă parte și să ignore asta. Dar realitatea e una singură – Washingtonul propune lumii doi bătrâni spălați pe creier, plictisitori, escroci și fabuliști.

Pentru fanii fiecăruia, nu contează nimic din toate cele de mai sus, alegătorii își idolatrizează alesul tocmai tocmai pentru că nu este celălalt.

Dar, Trump și Biden nu pot și nu vor fi separați vreodată! De ce? Simplu, pentru că fiecare are nevoie de adversarul, la fel cum un ciocan are nevoie de un cui ca să-și justifice menirea.

Iar deasupra acestui spectacolul mizerabil la care asistăm stă mass-media mainstream înfometată de clicuri și care, asemenea unor vulturi, și-a ales deja „prada” pe care să o atace.

Aristotel a scris că o tragedie descrie mult mai bine oamenii care sunt buni, iar o comedie, pe cei răi, decât o pot face spectatorii. Atunci, cu siguranță că Biden și Trump sunt mai răi decât cei care i-au votat în funcție, dar nu sunt deloc amuzanți. Au capricii respingătoare și atâta prostie încât pur și simplu sunt de detestat, nu îndrăgit. Privindu-i pe ei și pe ceilalți lideri ai corului, niște marionete sacadate precum Rudy Giuliani sau Anthony Fauci, cel care pretinde că este știința însăși, simți doar rușine și groază, nicidecum chef să râzi cu lacrimi într-o eliberare desăvârșită a trăirilor interioare.

Toate aceste emoții izvorăsc din aceeași sursă și sunt răspunsuri viscerale la apropierea morții prin senescență. În esență, situația politică din SUA depășește cu mult demența prezidențială. Senatul Americii seamănă mai degrabă cu sala de așteptare a unui cabinet de geriatrie decât cu un consiliu de bătrâni înțelepți.

Se îndoiește cineva de asta când îl vede pe Mitch McConnell, liderul Camerei Reprezentanților, personaj predispus la blocaje mentale și căderi de tensiune?! Să te uiți la o ședință a Congresului SUA este ca și cum ai privi la Comedy Channel, dar care în locul unei bune comedii a decis să difuzeze secvențe din filme de groază absurde, post-apocaliptice.

Zombificarea Capitoliului, despre asta este vorba. Politica se destramă fără infuzii regulate de energie constructivă. O democrație modernă este sănătoasă numai dacă partidele cresc organic prin alegătorii lor, reprezentându-le interesele cu înclinație și efort conștient.

În 2023, sub presiunea managerialismului tehnocratic (puterea și influența corporațiilor), elitele politice din America (și cam de peste tot!) nu reprezintă pe nimeni altcineva în afară de ele însele și acoliții lor. Cum apar candidații-insurgenți, ca Robert Kennedy Jr. și Vivek Ramaswamy, a căror popularitate crește direct proporțional cu preocupările multor cetățeni și asta fiindcă ei îndrăznesc să vorbească deschis despre subiecte tabu, ca revitalizarea politicii naționale, cenzură, imixtiunea multinaționalelor în treburile statului etc, cum sunt cenzurați și blocați (de presă și, la nevoie, de către propriile partide).