Cauta

Basescu sarbatoreste, dupa incheierea mandatului, alaturi de sotie, Udrea, si alti PMP-isti, intr-un local din Capitala

A predat atributiile prezidentiale si a plecat de la Cotroceni. La scurta vreme dupa ce si-a incheiat cel de-al doilea mandat in fruntea statului, Traian Basescu a iesit cu apropiatii, dar si cu membrii Partidului Miscarea Populara intr-un local din Capitala.

Basescu, sotia sa, Maria, precum si Elena, Udrea, Ruxandra Dragomir, dar si alti membri si simpatizanti ai PMP se afla, la aceasta ora, intr-o berarie din centrul Capitalei, in cate au mai fost si cu alta ocazie.

Veselie si relaxare. Cam asa s-ar putea descrie, in doua cuvinte, atmosfera din randul grupului din care faceau parte Traiaan Basescu si celelalte persoane aflate cu el la masa, in momentul in care presa a prezentat imagini de la localul respectiv. De altfel, ca si datile trecute cand s-a aflat in oras alaturi de membrii PMP, fostul sef al statului a fost zambitor si pus pe glume. „10 ani foarte mult mi-am dorit sa raman si om. Acum am reveni la calitatea de om normal”, le-a transmis Basescu -urcat pe o bancuta, pentru a se face mai bine vazut – celor prezenti in localul cu pricina, care l-au aplaudat si i-au scandat numele.

Prima parte a zilei de 21 decembrie a avut o incarcatura deosebita pentru Traian Basescu. Dupa ce presedintele ales in cadrul scrutinului din noiembrie, Klaus Iohannis, a depus juramantul in Parlament, a urmat o ceremonie la sediul Presedintiei, in cadrul careia a avut loc predarea mandatului catre succesorul lui Basescu, dupa doua mandate insumand zece ani, la Cotroceni.

sursa foto: Facebook/Elena Udrea

Ultimele stiri

  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Exit mobile version