Cauta

Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”

sursa foto: Facebook/Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, duminică seara, la un post TV, despre varianta ca România să dea un sistem Patriot Ucrainei.

Fostul șef al statului, actualmente europarlamentar, nu a ratat ocazia să-l critice pe Klaus Iohannis, pentru o declarație pe care acesta a făcut-o pe subiectul îndelung discutat în spațiul public.

„CSAT ar trebui să judece prioritățile, și anume opțiunea între a participa la efortul de a-i opri pe ruși sau de a nu participa. Cred că ar fi o mare greșeală a României, cu atât mai mult cu cât orice victorie a rușilor înseamnă un risc în plus pentru securitatea națională a României – și nu numai a României. Deocamdată, ucrainenii luptă și pentru noi, nu numai pentru ei”, a spus Băsescu, duminică, la o emisiune la Digi24.

El a explicat că țara noastră nu trebuie să se dispenseze de singurul sistem Patriot operațional, ci poate da Ucrainei unul dintre sistemele aflate în curs de operaționalizare, în condițiile în care ucrainenii au devenit specializați în a operaționaliza astfel de sisteme de armament.

Băsescu: România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei

Fostul președinte Băsescu a criticat o declarație a actualului lider de la Cotroceni, Klaus Iohannis, care a spus că trebuie să vedem ce primește România în schimb, dacă donează un sistem Patriot Ucrainei.

„România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei. Ce e aia să discuți public, să vedem ce o să primim în schimb? E o prostie fără margini. Ia decizia dacă trimiți acest sistem Patriot în Ucraina sau nu și în rest negociază tăcut, fără să te dai în stambă. În Ucraina mor oameni… vrea să vadă ce primește? S-a dus să primească NATO și a primit Patriot pentru Ucraina”, a spus Băsescu, la postul TV menționat.

„Iohannis a ținut să facă o vizită în SUA”

Fostul președinte a comentat pe marginea vizitei pe care a făcut-o Iohannis în Statele Unite, în cadrul căreia a fost primit de către liderul de la Washington, Joe Biden.

Iohannis a ținut să facă o vizită în SUA, după ce a fost Ciolacu și nu l-a primit nimeni pe acolo. În ambițiile lui, a zis: mă duc eu, să mă primească președintele. Până la urmă, diplomația românească a reușit să aranjeze această vizită nedorită de americani, dar acceptată datorită insistențelor, ocazie cu care Iohannis și-a spus: ce-ar fi să întreb eu de funcția de secretar general NATO? Și n-a primit niciun răspuns. Nu e vorba de schimb, pur și simplu e o nevoie și dacă Iohannis tot s-a dus neîntrebat în gura lupului, lupul i-a spus: ia scoate tu un sistem Patriot și trimite-l în Ucraina”, a spus Băsescu.

Fostul președinte spune că ar fi o greșeală ca România să nu dea curs acestei solicitări, pentru că „în Ucraina mor oameni, mor copii, mor bătrâni, iar România să stea cu ele neutilizate ar fi o eroare și politică, și militară”.

„Nu spune nimeni că dăm gratuit acest sistem Patriot. Îl dăm pe bani, adică din suma cu care SUA ajută Ucraina se vor extrage banii pentru o nouă comandă pentru România”, a susținut Băsescu.

Ultimele stiri

  • Verdict al sindicaliștilor. Măsurile Guvernului vor închide industria de apărare
  • Polițiștii acuză MAI că vrea să le prelungească, pe șest, vârsta de pensionare
  • Ritualul neobișnuit al marelui portar argentinian Sergio Goycochea. „Era talismanul meu”
  • Bogdan Hossu: E o minciună că nu avem voie să producem energie pe cărbune. Termenul e 2034
  • Tarifele vamale ale Unchiului Sam. Care sunt scenariile posibile înainte de 9 iulie, termenul limită
  • Măsuri fiscale discutate de Guvern. Se fac noi calcule privind creșterea TVA: cote de 11% și 21%
  • Anunțul Barcelonei: „10” pentru Lamine Yamal!
  • Exodul milionarilor din Marea Britanie. Câți vor pleca în acest an
  • Deminarea Ucrainei, de la greblă la dronă
  • Statistici 2025: Aplicațiile de meditație în România – creștere, impact și rol pentru echilibrul mintal
  • Exit mobile version